Sport

Hănescu scade, Copil creşte

Ziarul de Vrancea
20 sep 2011 648 vizualizări
* Marius l-a învins pe Victor Crivoi în primul tur al turneului open de la Bucureşti

Victor Hănescu, încă cel mai bun jucător roman de tenis, a avut dreptate cînd a afirmat că se retrage temporar din echipa Romaniei pentru Cupa Davis pe motive de oboseală. Ieri, în turul I al turneului de la Bucureşti, “BRD Năstase-Ţiriac Trophy”, Hănescu a fost obosit rău: a cedat în primul tur, după o oră şi 18 minute, de spaniolul Albert Ramos (87 ATP), cu 3-6, 4-6. El îşi încheie participarea la open-ul romanesc eliminat din primul tur, la fel ca şi anul trecut.
Îmbucurătoare este, însă, victoria tînărului Marius Copil de care se leagă multe dintre speranţele tenisului masculin romanesc. Copil l-a învins pe plafonatul Victor Crivoi cu 6-3, 6-3 şi va juca, în turul doi, cu spaniolul Pablo Andujar, cap de serie numărul 4 şi care a fost direct acceptat în faza secundă."A fost primul meci din turneu, am avut şi puţine emoţii, dar am jucat bine. Sper să nu joc mîine şi să mai pot exersa reverul. Chiar dacă vîntul a bătut din toate direcţiile şi am reuşit să îmi păstrez capul pînă la sfîrşit. Sper să nu mai fie finalist şi anul acesta. El este în formă, dar eu am încredere în mine şi sper să-l bat", a spus Copil, care a afirmat că succesul său din meciul cu Crivoi s-a datorat serviciului foarte bun. "A fost un avantaj pentru mine că ne-am antrenat foarte mult împreună şi îi ştiam punctele slabe şi am jucat pe ele. Serviciul m-a ajutat foarte mult, am servit 230, 233 de kilometri pe oră, cred că am dat peste 10 aşi în această partidă, iar el şi-a pierdut din încredere şi i-a fost mai greu să-şi cîştige serviciul", a adăugat Copil.
Alte rezultate din primul tur: Florent Serra (Franţa) – Gianluca Naso (Italia) 6-2, 6-4; Alessandro Gianessi (Italia) – Albert Montañes (Spania, nr. 8) 7-5, 6-4 (!); Carlos Berlocq (Argentina) – Andreas Maurer (Austria) 6-2, 6-1; Igor Andreev (Rusia) – Peter Torebko (Germania) 5-7, 6-4, 7-5; Filippo Volandri (Italia) – Rui Machado (Portugalia) 6-3, 6-3.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.