Sport

Cea mai mare crestere a pensiei in Vrancea - 2,8 milioane de lei.

Sebastian Oancea
10 mar 2005 730 vizualizări
Media cresterii pensiilor la recalculare este de 523 de mii de lei

Cea mai mare crestere la o pensie recalculata in judetul nostru este de 2,8 milioane de lei, potrivit informatiilor furnizate de Casa Judeteana de Pensii Vrancea. In luna octombrie a anului trecut, institutia a inceput procesul de evaluare in vederea recalcularii pensiilor din sistemul public, stabilite potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001. Scopul acestei actiuni este acela de a realiza egalitatea intre toate pensiile din sistemul public, prin aplicarea formulei de calcul a pensiei prevazute de Legea 19/2000.

Procedura de recalculare a pensiilor se va desfasura pina la data de 1 ianuarie 2006. Pina pe 7 martie au fost evaluate doar 4457 de dosare la nivelul judetului Vrancea, pentru ca procedeul este destul de migalos, dar pina la 1 ianuarie 2006 vor beneficia de recalculare 57.331 de pensionari. De exemplu, cei mai experimentati angajati pot analiza opt dosare pe zi. Conducerea Casei Judetene de Pensii Vrancea a precizat ca, pina la momentul de fata, cea mai mare crestere a punctajului, in urma recalcularii, este de 0,9787 puncte, aceasta insemnind o crestere de 2,8 milioane de lei fata de pensia anterioara recalcularii. Plata sumelor rezultate in urma recalcularii se face esalonat, prima etapa stabilindu-se pentru aceasta luna, in cazul persoanelor ale caror drepturi de pensie s-au deschis pina in anul 1980 inclusiv. In luna martie, un numar de 762 de pensionari, ale caror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 1981, vor primi pensii majorate. Suma totala a diferentelor in plus rezultate din recalculare este de 398,8 milioane de lei, media cresterii fiind de 523,3 mii lei. "In prezent, Casa Judeteana de Pensii recalculeaza dosarele prevazute in cea de-a doua etapa de recalculare, ale pensionarilor cu drepturi stabilite in perioada 1981 - 1990, conform programarii facute de CNPAS. Plata sumelor rezultate in urma recalcularii pensiilor pentru aceasta categorie de pensionari se estimeaza ca se va face incepind cu luna iulie a acestui an. Celelalte etape si plata sumelor rezultate in urma recalcularii vor fi stabilite prin hotariri guvernamentale", a declarat Coman Andrei, directorul CJP Vrancea.

Pensionarii primesc deciziile acasa

Trebuie mentionat ca determinaea reala a punctajului mediu anual si cuantumul tuturor categoriilor de pensii se face prin verificarea documentatiei aflate in arhiva Casei Judetene de Pensii si in functie de anul iesirii la pensie. Punctajul mediu anual determinat prin recalculare, precum si cuantumul pensiei, se stabilesc prin decizia Casei Judetene de Pensii Vrancea. Aceasta decizie se va comunica pensionarilor in termen de 15 zile de la emitere, impreuna cu elementele care au stat la baza stabilirii punctajului mediu anual. In situatiile in care, in urma recalcularii, punctajul mediu anual este mai mic decit punctajul mediu anual in plata, se vor mentine in plata drepturile de pensie cistigate. De asemenea, sporurile, indemnizatiile si majorarile de retributii tarifare se dovedesc prin inscrisuri in cartea de munca sau prin adeverinte intocmite si eliberate de catre angajatori. Decizia poate fi modificata la cerere, in baza actelor doveditoare prezentate de pensionar. "Precizam ca sporurile, indemnizatiile si majorarile de retributii tarifare, care, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, au facut parte din baza de calcul a pensiilor si care se utilizeaza la determinarea punctajului mediu anual, sint cele prezentate in anexa care face parte integranta din Ordonanta de Urgenta nr. 4 din 2005 si pot fi consultate la sediul Casei Judetene de Pensii", a mai declarat conducerea CJP Vrancea.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.