Sport

Voleibalistele la un pas de liga naţională

Dan Chiriac
2 apr 2017 720 vizualizări
CSM 2007 - Transilvania Braşov 3-1, în meciul decisiv la turneul play-off

Echipa de volei CSM 2007 este la un pas de o performanţă excelentă în acest an. Voleibalistele pregătite de Marian Rădulescu sunt ca şi calificate la turneul de baraj pentru promovare în liga naţională. În zilele de 31 martie, 1 şi 2 aprilie, la Focşani, în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv, au avut loc meciurile din etapa a II-a a play-off-ului seriei Est a Campionatului Naţional de Volei, Divizia A2. Au participat echipele Rapid Bucureşti, Transilvania Braşov, CTF Mihai I Bucureşti şi CSM Focşani 2007. Formaţia CSM Focşani 2007  a început turneul cu meciul decisiv pentru ocuparea poziţiei secunde în clasament. Cum Rapid este de departe cea mai puternică echipă a seriei, CSM 2007 şi Transilvania Braşov luptau pentru locul secund ce asigură prezenţa la barajul de promovare. Colegiul Mihai I, o echipă formată din multe jucătoare tinere, nu putea încurca socotelile în acest turneu. CSM 2007 a învins formaţia braşoveană cu scorul de 3-1. A fost un meci în care fetele Focşaniului au jucat cu multă ambiţie şi dăruire. După 2-0 la seturi, a venit un act câştigat de braşovence, chiar dacă CSM 2007 a revenit de la 10-17 şi a egalat. Chiar dacă exista riscul unei răsturnări de scor, voleibalistele pregătite de Marian Rădulescu au arătat multă putere de luptă şi şi-au adjudecat setul patru şi meciul cu 3-1.Sâmbătă, CSM Focşani a cedat normal, scor 0-3 în faţa Rapidului. Duminică, după închiderea ediţiei, CSM 2007 avea nevoie de un succes, aproape normal, în faţa celor de la Colegiul Tehnic Mihai I pentru a merge în turneul play-off. (D.C.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.