Sport

A mai crescut Copil?

Ziarul de Vrancea
18 oct 2016 808 vizualizări
Marius a obţinut o victorie preţioasă în turneul ATP de la Anvers, în faţa portughezului Joao Souza, clasat cu 165 de poziţii mai sus * Gabriela Ruse a produs surpriza unui turneu ITF din Franţa

După multă vreme, putem consemna o victorie de prestigiu a unui tenisman roman în circuitul ATP. Calificat pe tabloul principal al turneului de 635.645 euro de la Anvers (Belgia), Marius Copil (198 ATP), venit din calificări, l-a învins pe favoritul nr. 6, portughezul Joao Souza (33 ATP) cu 4-6, 6-3, 6-3, într-o oră şi 48 de minute.
Copil, care a împlinit 26 de ani chiar alaltăieri a avut un serviciul remarcabil, reuşind nouă aşi. Arădeanul a revenit în meci după ce a pierdut primul set (4-6, dar după ce a condus cu 2-0) şi a reuşit să domine jocul în setul secund, pe care l-a caştigat cu 6-3. În decisiv, lusitanul a început cu dreptul, caştigandu-şi serviciul, dar apoi Copil a egalat şi a reuşit un break care s-a dovedit decisiv. Romanul şi-a făcut apoi serviciul constant, salvand şi două mingi de break, iar la 5-3 a încheiat meciul pe serviciul adversarului.  Copil şi Sousa (27 ani) sunt la egalitate acum la meciurile directe, 2-2. Portughezul s-a impus în 2010 în calificări la Tunis, cu 6-3, 4-3 (abandon Copil), şi în 2013 la Guimaraes, în finală, cu 6-3, 6-0. Copil a obţinut prima victorie în 2014, la Stockholm, în primul tur, cu 7-6, 4-6, 6-4. În optimi, Copil va juca împotriva caştigătorului întalnirii  dintre belgianul Steve Darcis (120 ATP) şi francezul Benoît Paire (42 ATP).  Marius Copil a mai fost de două ori pe un tabloul principal în circuitul ATP anul acesta, la Sofia, unde s-a oprit în optimi, şi la Bucureşti, pierzand în runda inaugurală, şi s-a calificat pe tabloul principal la Wimbledon, fiind învins în primul tur. Tot în primul tur, la Anvers, s-au mai înregistrat rezultatele: Jozef Kovalik (Slovacia) – Guillermo Garcia (Argentina) 6-3, 6-3; Jan-Lennart Struff (Germania) – Mihai Iujnîi (Rusia) 6-7, 6-3, 6-0.
* Sorana Cîrstea (83 WTA) a fost eliminată, ieri, în primul tur al turneului de la Luxemburg, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari. Sorana Cîrstea a fost învinsă de sportiva cehă Tereza Smitkova , venită din calificări, numărul 195 mondial, scor 3-6, 3-6, după o oră şi 12 minute de joc. În acelaşi turneu va mai concura astăzi Monica Niculescu, care o va întalni în turul secund pe vetereana italiancă  Francesca Schiavone. Astăzi, la Luxemburg, s-au mai înregistrat rezultatele: Lauren Davis (SUA) – Misaki Doi (Japonia) 6-1, 6-2; Mona Barthel (Germania) – Carina Witthöft (Germania) 6-1, 6-4; Johanna Larsson (Suedia) – Pauline Parmentier (Franţa) 6-4, 6-2; Krystina Pliskova (Cehia) – Océane Dodin (Franţa) 3-6, 6-3, 6-4; Kiki Bertens (Olanda) – Annika Beck (Germania) 6-4, 6-4; Petra Kvitova (Cehia) –Hsieh Su Wei (Taiwan) 7-5, 6-0; Caroline Wozniacki (Danemarca) – Madison Brengle (SUA) 6-2, 6-2.
* În localitatea franceză Joue-Les-Tours are loc un turneul ITF de 50.000 de dolari, cu participarea a trei jucătoare romane. Dintre acestea, cea mai bine clasată este Andreea Mitu (218 WTA, nr. 6), care a trecut în primul tur cu 3-6, 6-1, 6-2, după o oră şi 46 de minute de joc de italianca Fiona Ferro (238). În optimi, Mitu o va întalni pe învingătoarea meciului dintre Vera Lapko (Belarus, 330) şi Théo Gavouil (Franţa, 544). O victorie mai frumoasă a obţinut tanăra Gabriela Ruse (334), care a trecut în primul tur chiar de favorita principală, jucătoarea sarbă Ivana Jorovic (138), scor 7-5, 6-4, după 108 minute. În optimi, Gabriela o fa întalni pe olandeza Quirine Lemoine (261), care a învins-o cu 7-5, 5-7, 6-4 pe jucătoarea franceză Claire Feuerstein (327).  În schimb, Alexandra Cadanţu (269) a fost învinsă cu 1-6, 3-6 de a patra favorită, olandeza Lesley Kerkhove (187), scor 1-6, 3-6.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.