Sport

Unde era să răsară surpriza

Ziarul de Vrancea
15 sep 2016 584 vizualizări
Real Madrid a fost condusă cu 0-1 pană în min. 89, pe teren propriu de către Sporting Lisabona, dar a remontat în cateva minute, printr-o lovitură liberă executată magistrat de Cristiano Ronaldo şi un gol marcat de rezerva Morata

Cat pe ce să se întample ca  impresia generală după prima zi a Ligii Campionilor, aceea că surprizele par a fi din ce în ce mai greu de înregistrat, să se spulbere în cea de-a doua. Asta pentru că, după ce Barcelona a făcut arşice din Celtic Glasgow, rivala de moarte din Madrid a fost la un pas de un eşec răsunător pe “Bernabeu” în meciul contra echipei Sporting Lisabona. Avantajul Barcelonei a fost acela că şi-a consumat sincopa în meciul de campionat cu Alaves. Timp de 65 de minute, Realul a fost o formaţie  oarecare în faţa celei mai în vogă echipe portugheze care aduce mulţi jucători din noul val al fotbalului lusitan, prezenţi şi în turneul din Franţa care a dus titlul la Lisabona. Golul marcat de Bruno Cesar în min. 49, n-a făcut decat să consemneze o stare de fapt de pe teren: că Sporting era mai bună. Însă două schimbări inspirate ale antrenorului Zinédine Zidane au schimbat jocul Realului. Morata în locul lui Benzema şi Rodriguez în locul lui Kroos. Morata a înscris un gol anulat pentru ofsaid, după ce un voleu al lui Ronaldo a nimerit bara laterală, dar tot Cristiano a adus egalarea în min. 90 dintr-o lovitură liberă “marcă înregistrată” de la 23 de metri, la colţul lung. Ronaldo nu s-a bucurat pentru golul înscris în faţa echipei la care a făcut ochi în fotbalul mare, iar în cel de-al patrulea minut adiţional, James Rodriguez a pus o minge perfect pe capul lui Morata şi ex-juventinul a consfinţit imposibila “remontada”.    
În rest, însă rezultate normale, în meciurile în care au jucat marile echipe ale momentului. ManCity şi-a surclasat în teren adversarul din Germania, ‘Gladbach, şi scorul “bland” de 4-0 are o explicaţie: apărătorul buturilor oaspeţilor, elveţianul Yann Sommer. Legia Varşovia a revenit în Liga Campionilor după 21 de ani (de cand ajungea în sferturi, cu Ajax), dar în afară de o galerie senzaţională care a sărbătorit momentul cu o coregrafie de excepţie, n-a arătat nimic, Borussia Dortmund înregistrand un set de tenis. Pană chiar şi Leicester City, după un start modest de sezon, şi-a amintit la Bruges că este campioana Angliei şi a caştigat cu 3-0. Decepţiile rundei s-au numit Tottenham şi Juventus, care au jucat pe teren propriu dar au dezamăgit.
Rezultate înregistrate miercuri
Grupa C: Manchester City – Borussia Mönchengladbach 4-0. Agüero (‘9, ’28, ’77), Iheanacho (’90).
Grupa E: Bayer Leverkusen - ŢSKA Moscova 2-2. Mehmedi (‘9), Calhanoglu (’15) / Dzagoev (’36), Eremenko (’38); Tottehnham Hotspur – AS Monaco 1-2. Alderweireld (’45) / D. Silva (’16), Lemar (’31).
Grupa F: Legia Varşovia – Borussia Dortmund 0-6. Götze (‘7), Papastathopoulos (’15), Bartra (’30), Guerreiro (’51), Castro (’76), Aubameyang (’87); Real Madrid – Sporting Lisabona 2-1. Cr. Ronaldo (’89), Morata (’90) / Cesar (’48)
Grupa G:  FC Bruges – Leicester City 0-3. Albrighton (‘5), Mahrez (’29, ’61); FC Porto – FC Copenhaga 1-1. Otavio (’13) / Cornelus (’52). Gregus (C) a fost eliminat în min. 64;
Grupa H: Juventus Torino – FC Sevilla 0-0; Olympique Lyon – Dinamo Zagreb 3-0. Tolisso (’13), Ferri (’49), Cornet (’57).



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.