Sport

Doar o bombă mediatică?

Ziarul de Vrancea
8 sep 2016 714 vizualizări
Nici ANAD, nici COSR şi nici federaţia de specialitate n-au primit pană acum vreo informare despre doparea halterofilului Gabriel Sîncrăian, medaliat cu bronz

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD), Comitetul Olimpic şi Sportiv Roman (COSR) şi Federaţia Romană de Haltere nu au primit pană în momentul de faţă nicio informare privind eventualul caz de dopaj al halterofilului Gabriel Sîncrăian, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro la categoria 85 de kilograme. Preşedintele  ANAD, Graziela Vajială, a declarat ieri, pentru AGERPRES, că a auzit de aşa-zisul caz de dopaj al lui Sîncrăian doar din presă. "Noi, la ANAD, nu am primit absolut nimic referitor la un test pozitiv al lui Sîncrăian sau al oricărui alt sportiv roman la Jocurile Olimpice. Eu, ca să spun de unde am aflat, am primit un raport de monitorizare a presei internaţionale şi romane. Acolo scria că Sîncrăian a fost depistat pozitiv şi sursa era TVR. Mi se pare cel puţin anormal, ne dăm singuri în cap spunand aşa ceva despre un sportiv medaliat. Mai ales că noi nu am primit nimic nici de la WADA, nici de la CIO, de la nimeni", a spus Vajială.  La randul său, preşedintele Federaţiei Romane de Haltere, Nicu Vlad, a menţionat că nu are nicio informare privind un eventual test pozitiv al lui Gabriel Sîncrăian şi că, din punctul său de vedere, sportivul este nevinovat. "Acum nu există nicio probă care să îl incrimineze pe Sîncrăian. Noi nu am primit nicio hartie oficială de la nimeni în care să spună că el a fost depistat dopat şi că i se retrage medalia. Am văzut şi eu în presă, dar dacă era ceva, apărea pană acum şi oficial. Pană la urmă a trecut aproape o lună de la caştigarea medaliei".
Nici Federaţia Internaţională de Haltere nu a fost informată în legătură cu dopajul lui Sîncrăian. "Eu sunt şi prim-vicepreşedinte la federaţia internaţională şi nici acolo nu a venit niciun document în ceea ce îl priveşte. E o situaţie neplăcută atat pentru Sîncrăian, cat şi pentru noi, pentru că se vorbeşte de dopaj dar nu există nimic oficial. Nu am nici cea mai vagă idee cine ar fi putut lansa un astfel de zvon şi cu ce scop", a adăugat Vlad. Secretarul general adjunct al Comitetului Olimpic şi Sportiv Roman, Florin Mişcă, a declarat pentru AGERPRES că pe adresa instituţiei nu a venit nicio solicitare din partea CIO privind retragerea medaliei caştigată de Gabriel Sîncrăian la Rio de Janeiro. Surse din cadrul COSR au declarat ieri pentru AGEPRES, că este posibil ca informaţiile privind un posibil caz de dopaj să fi apărut după testele antidoping pe care toţi medaliaţii olimpici sunt obligaţi să le facă la finalul probelor. "Fiecare medaliat la Jocurile Olimpice este testat, iar în cazul lui Sîncrăian s-au solicitat mai multe informaţii dat fiind trecutul lui. Probabil de aici s-au scurs unele informaţii şi au apărut aceste discuţii", a menţionat sursa citată.
Postul public de televiziune TVR a anunţat la 29 august că halterofilul Gabriel Sîncrăian, medaliat cu bronz în cadrul categoriei 85 de kilograme la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, a fost depistat pozitiv la un test antidoping, urmand să îi fie retrasă medalia.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.