Sport

A început samba olimpică

Ziarul de Vrancea
5 aug 2016 589 vizualizări
Intre cei peste 10.500 de sportivi care participă la Jocurile Olimpice de Vară de la Rio de Janeiro,. care au fost deschise oficial azi-noapte se numără şi 96 de sportivi romani * Ei vor participa din primele zile la scrimă, tenis, ciclism, judo, tenis de masă, canotaj, gimnastică, handbal şi nataţie

În cursul nopţii a avut loc pe stadionul “Maracaná” din Rio de Janeiro festivitatea de deschidere a celei de-a 31-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, prima organizată de o ţară din America de Sud. La această ediţie participă 207 de delegaţii sportive din întreaga lume şi, în premieră, o echipă de refugiaţi, formată din zece sportivi: cinci atleţi din Sudanul de Sud, doi înotători sirieni, doi judoka din RD Congo şi un maratonist etiopian..
Repetiţiile pentru ceremonia de deschidere au fost urmărite de persoane care au postat pe reţelele de socializare amănunte din cadrul show-ului: spectacolula fost conceput pentru o durată de trei ore, în care au fost puse în scenă realităţi ale vieţii din Brazilia. La deschidere au participat 45 de şefi de stat şi guvern, preşedintele Franţei, François Hollande şi premierul Italiei, Matteo Renzi, fiind cei mai cunoscuţi. Ei au luat loc în lojele oficiale alături de preşedintele suspendat al Braziliei, Dilma Roussef, care se confruntă cu procedura de destiturie, dar şi de Michel Temer, vicepreşedinte şi preşedintele interimar al Braziliei.
Cei peste 10.500 de sportivi se vor lupta pentru medalii în 42 de discipline sportive. Se vor acorda 306 medalii, dintre care 136 vor fi primite de femei, 161 de bărbaţi, iar nouă vor fi pentru probe mixte. Anterior, 16 ediţii au fost organizate în Europa, şase în America de Nord, trei în Asia şi două în Oceania. Trei ediţii, 1916, 1940, 1944, nu au avut loc din cauza războaielor, dar au fost contabilizate.

Superlativele lotului olimpic roman

Atleta Claudia Ştef, născută la 25 februarie 1978, este cea mai în varstă reprezentantă a Romaniei, fiind urmată de handbalistele Aurelia Brădeanu şi Ionica Munteanu, născute în 1979. La polul opus se află înotătoarea Ana Iulia Dascăl, născută la 12 septembrie 2002, căreia federaţia internaţională de nataţie i-a oferit o invitaţie. Atleta Andrea Miklos (17 aprilie 1999) şi gimnasta Ana Luiza Filiorianu (10 iulie 1999) se află pe următoarele două poziţii în ordinea crescătoare a varstelor. Din actualul lot, cele mai multe participări la Jocurile Olimpice le are jucătorul de tenis de masă Adrian Crişan. Crişan a concurat la patru ediţii ale JO - Sydney 2000, Atena 2004, Beijing 2008, Londra 2012, iar cea mai bună performanţă a sa a fost locul cinci ocupat la Olimpiada de acum patru ani. Marian Drăgulescu şi Ana Maria Popescu au concurat la trei ediţii ale JO, gimnastul în 2000, 2004 şi 2008, iar scrimera în 2004, 2008 şi 2012.
Cea mai titrată sportivă la JO din delegaţia Romaniei este gimnasta Cătălina Ponor, care a caştigat trei medalii de aur la Atena 2004 (barnă, sol şi echipe), argintul la sol şi bronzul pe echipe la Londra 2012. Din actualul lot, au participat la ediţia trecută a Jocurilor Olimpice 27 de sportivi, La Londra, delegaţia Romaniei a fost formată din 105 sportivi şi a caştigat nouă medalii – două de aur, cinci de argint şi două de bronz:

Lotul Romaniei la Rio

Romania va fi reprezentată în total la Rio de un lot de 96 de sportivi şi 7 rezerve, la 15 discipline, după ce săritorul în înălţime Mihai Donisan, aflat deja în Brazilia, a fost suspendat de la Jocurile Olimpice de Federaţia Internaţională de Atletism pentru dopaj. Iată sportivii care vor reprezenta Romania:

Atletism (22 de sportivi): Bianca Răzor (400 m, 4X400 m), Claudia Bobocea, Andreea Pierdevară (800 m), Daniela Carlan, Paula Todoran (maraton), Sanda Belgyan, Anamaria Ioniţă, Andreea Miklos, Adelina Pastor (4X400 m),Ancuţa Bobocel (3000 m obstacole), Claudia Şref, Ana Rodean, Andreea Arşine (20 km marş), Alina Rotaru (lungime), Elena Panţuroiu, Cristina Bujin (triplusalt), Marius Ionescu, Nicolae Soare (maraton(), Marius Cocioran, Narcis Mihăilă (50 km marş), Marian Oprea (triplusalt), Andrei Gag (greutate).

Box (1): Mihai Nistor (^91 kg).
Canotaj (18^ 1 rezervă): Laura Oprea (2 rame  f.c., 8^1), Ionela Lehaci,Gianina Beleagă (dublu vasle, categoria uşoară), Elena Ţarlea (2 rame, f.c.), Mihaela Petrila, Ioana Strungaru, Mădălina Bereş, Adelina Boguş, Andreea Boghian, Roxana Cogianu, Daniela Druncea, Iuliana Popa (8^1), George Palamariu, Cristi Parghie (2 rame f.c.), Constantin Adam, Vlad Aicoboae, Marius Cozmiuc, Toader Gontaru (4 f.c.), Denisa Tîlvescu (8^1 rezervă).

Ciclism (1). Serghei Ţvetcov (fond).
Gimnastică sportivă (3^1): Cătălina Ponor, Marian Drăgulescu, Andrei Muntean (individual compus, eventual aparate), Larisa Iordache (rezervă).

Gimnastică ritmică (1): Ana Filiorianu (individual compus).
Haltere (4): Florina Hulpan (69 kg), Andreea Aanei (^75 kg), Dumitru Captari (77 kg), Gabriel Sancrăian (85 kg).
Handbal feminin (14^2): Paula Ungurean, Ionica Munteanu, Valentina Ardean, Camelia Hotea, Laura Chiper, Cristina Neagu, Gabriela Perianu, Gabriella Szücs, Patricia Vizitiu, Melinda Geiger, Aurelia Brădeanu, Eliza Buceschi, Oana Manea, Florina Chintoan ^ rezervele Denisa Dedu şi Mădălina Zamfirescu.
Înot (6): Ana Dascăl (100 m liber), Norbert Trandafir (50 m liber, 4X100 m liber), Marius Radu (100 m liber, 4X100 m liber), Alin Coste, Daniel Macovei (4X100 m liber), Robert Glinţă (100 m spate)

Judo (4^2 sparring partneri): Monica Ungureanu (48 kg), Andreea Chiţu (52 kg), Corina Căprioriu (57 kg), Daniel Natea (^100 kg) ^ Loredana Ohai (57 kg), Mircea Croitoru (^100 kg).
Lupte greco-romane (2): Ion Panait (66 kg), Alin Ciurariu (98 kg).

Lupte libere (3): Alina Vuc (48 kg), Ivan Guidea (57 kg), Albert Saritov (97 kg).
Scrimă (5^1): Mălina Călugăreanu (floretă), Simona Gherman, Simona Pop, Ana-Maria Popescu (spadă, individual şi echipe), Tiberiu Dolniceanu (sabie), Loredana Dinu (rezervă, spadă).
Tenis de masă (5): Elizabeta Samara, Daniela Monteiro (simplu, echipe), Bernadette Szõcs (echipe), Adrian Crişan, Ovidiu Ionescu (simplu).

Tenis (6): Irina Begu, Monica Niculescu (simplu, dublu), Andreea Mitu, Raluca Olaru (dublu), Florin Mergea, Horia Tecău (dublu).
Tir (1): Alin Moldoveanu (puşcă aer comprimat, 10 m).



Programul sportivilor romani în primele zile

Sambătă

Scrimă: 15:00 (calificări, TVR 1), 22:00 (semifinale, finale, TVR 1) – spadă individual: Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop
Tenis de masă, 15.00 - Daniela Monteiro, Elizabeta Samara - simplu, turul I; 15:45,  Adrian Crişan, Ovidiu Ionescu - simplu, turul I
Ciclism, 15.30: Serghei Ţvetcov - cursa de şosea, finala
Judo, 16.00 - Monica Ungureanu - categoria 48 kg, calificări; 21:30 recalificări şi finale (TVR 2)
Canotaj, 16.30 - Cristi Pîrghie/George Palamariu (TVR 1) - dublu rame, calificări
Gimnastică artistică, 16.30 - Marian Drăgulescu, Andrei Muntean - individual compus, calificări (TVR 2)
Tenis, 16.45: turul I simplu şi dublu (TVR 1)
Handbal feminin, 01.50:  Romania - Angola

Duminică

Tenis de masă, 15:00, turul II feminin; ora 16:00, turul II masculin, 00:00 turul III feminin, 02:00, turul III masculin; (TVR1)
Canotaj, 15:30: Cristi Pîrghie/George Palamariu, dublu rame, recalificări; 16:10, Laura Oprea/Lavinia Tarlea – dublu rame, calificări; 16:40, Ionela Lehaci/Geanina Beleagă - dublu vasle categoria uşoară, calificări; 18:00, - Constantin Adam, Marius Cozmiuc, Toader Gonţaru, Vlad Aicoboae - patru rame fără carmaci, calificări. (TVR 1)
Gimnastică, 15:45, Cătălina Ponor, individual compus, calificări (TVR 2)
Judo, 16:00, Andreea Chiţu, 52 kg, calificări, 21:30, recalificări şi finale (TVR2)
Tenis, 17:00: simplu şi dublu, turul I
Înot, 20:15: Robert Glinţă, 50 m spate, serii, 05:05, semifinale; 21:05, Alin Coste, Daniel Macovei, Marius Radu, Norbert Trandafir – 4X100 m serii; 05:40, finala. (TVR 2)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.