Sport

Daum este alesul FRF

Ziarul de Vrancea
6 iul 2016 756 vizualizări
ontroversatul tehnician german este sosit la Bucureşti pentru semnarea contractului de selecţioner al naţionalei * potrivit “Bild”, Christoph Daum va primi un salariu anual de 1,1 milioane de euro * antrenorul german are performanţe valoroase, dar şi unele pete negre în viaţa particulară, consum de droguri şi prostituate

Tehnicianul german Christoph Daum a sosit, ieri, la Bucureşti pentru finalizarea negocierilor cu conducerea FRF, privind preluarea funcţiei de selecţioner al naţionalei Romaniei. La sosirea pe Aeroportul Internaţional Otopeni, germanul a refuzat să vorbească despre echipa naţională a Romaniei. Conform cotidianului Bild, FRF i-a oferit postul de selcţioner tehnicianului german Cristoph Daum şi un salariu anual de 1,1 milioane de euro. "Nu pot să comentez nimic pană nu s-a uscat cerneala de pe contract", a spus Daum pentru Bild, conform n-tv.de. În varstă de 62 de ani, Daum a antrenat ultima dată în 2014, pe Bursaspor. Anterior, el a mai condus echipele FC Köln, VfB Stuttgart, Beşiktaş, Bayer Leverkusen, Fenerbahçe, Austria Viena, Eintracht Frankfurt şi FC Bruges. El a caştigat titlul cu VfB Stuttgart (1991/1992), Beşiktaş (1994/1995), Austria Viena (2002/2003) şi Fenerbahçe (2003/2004 şi 2004/2005). Î Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, duminică, la Digi 24, că viitorul selecţioner al Romaniei va fi unul "străin de grupurile de interese, de tot ce înseamnă ţinerea fotbalului romanesc în această mlaştină", lăsand să se înţeleagă că va fi un antrenor german. În 2000, Christoph Daum a fost implicat într-un scandal de consum de droguri. El recunoscut că a consumat cocaină. Această problemă l-a îndepărtat de postul de selecţioner al Germaniei, funcţie la care era favorit în vara anului 2000. Tot atunci, Daum a fost demis de la Bayer Leverkusen, din aceleaşi motive. 

Carieră compromisă  din cauza drogurilor

Publicaţia Abendzeitung a scris în toamna anului 2000 că Daum participa la petreceri cu prostituate la care se consumau droguri. În acel moment, antrenorul era în funcţie la Bayer Leverksuen, care ameninţa supremaţia formaţiei Bayer Munchen în Bundesliga şi fusese nominalizat ca succesor al lui Berti Vogts  la naţionala germană. După participarea dezastruoasă a Germaniei la Euro-2000, în care fusese eliminată dintr-o grupă cu Romania, Anglia şi Portugalia, Rudi Völler i-a succedat ca interimar lui Erich Ribbeck. Pentru că nu avea licenţă, Völler urma să-i lase locul lui Daum, în vara anului 2001. Însă după izbucnirea scandalului, Daum a fost dat afară de la Bayer Leverkusen, iar Völler a rămas patru ani la conducerea Nationalmannschaft. "Era văzut ca marele salvator al fotbalului german, de la Dresda la Saarbruecken toată lumea era entuziasmată că el va fi noul selecţioner", declara atunci tehnicianul Berti Vogts. Iniţial, Daum a negat vehement acuzaţiile şi a oferit o probă de păr pentru a fi analizată. Univeristatea din Köln a dat răspunsul care i-a afectat în mare măsură cariera lui Daum: a fost controlat pentru patru tipuri de droguri şi găsit pozitiv pentru unul. Într-o încercare de reabilitare, Daum a efecutat un test şi în SUA, care a ieşit negativ, dar opinia publică germană nu l-a luat în considerare. În ianuarie 2001, el a recunsocut că a consumat droguri. "Da, am luat cocaină. Da, am minţit. Vreau să-mi cer iertare în faţa tuturor celor care au fost langă mine. Am fost condamnat la pedeapsa maximă de tribunalul opiniei publice. Trebuie să trăiesc cu faptul că voi fi mereu arătat cu degetul", a declarat Daum. Antrenorul a fost şi în vizorul procuraturii din Köln, care l-a cercetat pentru trafic de droguri şi risca cinci ani de închisoare, însă a fost achitat pentru această acuzaţie.


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
, acum 2849 zile, 15 ore, 15 minute, 18 secunde
Pe premier îl cheama Dacian. Daca vedeti un ungur, inseamna ca nu vedeti bine. La oftalmologie cu voi !
Gheorghita Mocanu, acum 2849 zile, 22 ore, 55 minute, 41 secunde
Presedinte german, antrenor german, premier ungur, iar măturătorul de pe strada mea este român! Nu e corect, domnule!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.