Sport

Zi importantă pentru Şumudică

Ziarul de Vrancea
18 feb 2016 454 vizualizări
Tehnicianul Astrei a recunoscut că a jucat la pariuri şi speră ca astăzi să nu primească pedeapsa maximă de doi ani

Marius Şumudică, antrenorul Astrei, a recunoscut în faţa Comisiei de Disciplină că a pariat şi ar putea primi o înjumătăţire a pedepsei, conform noilor prevederi ale regulamentului FRF. Tehnicianul liderului din Liga 1 a fost audiat, ieri, timp de o oră şi jumătate la sediul FRF Confruntat cu probele obţinute de oficialii Departamentului de Integritate, Şumudică a admis fapta. El va mai fi audiat o dată, astăzi, apoi Comisia va decide ce sancţiune îi va aplica.
Conform regulamentul disciplinar al FRF, fapta lui Şumudică se pedepseşte cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal pentru doi ani şi penalitate sportivă de 300.000 de lei. Totuşi, informaţiile din interiorul FRF sunt că Şumudică va primi o pedeapsă între două luni şi un an, adică o înjumătăţire a sancţiunilor de mai sus. Acest lucru este posibil doar dacă antrenorul de la Astra a recunoscut fapta zilele trecute, înainte de începerea audierilor, sau dacă audierea de ieri nu va fi considerată oficială, iar data oficială a primei audieri va fi cea de astăzi. Conform unui articol introdus în regulament acum o săptămană: “participantul care (...) recunoaşte fapta înainte de data primei audieri, urmează a fi sancţionat cu pană la 50% din sancţiunea prevăzută pentru abaterea disciplinară comisă”. În varstă de 44 de ani, Şumudică ă a pariat pe mai multe meciuri din Liga 1, Liga Campionilor şi Europa League. Sumele mizate online variau între 500 şi 900 de euro pentru fiecare pariu. Acesta a pariat şi pe meciuri ale naţionalelor de tineret şi de juniori ale Romaniei, inclusiv pe naţionala sub 17 ani.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.