Sport

Simona Halep trece prin clipe grele

Ziarul de Vrancea
15 feb 2016 1134 vizualizări
Ea poate pierde şi poziţia a treia în topul mondial chiar dacă îşi adjudecă turneul de la Dubai * Radwanska şi Muguruza sunt primele adversare

Romanca Simona Halep ocupă în continuare locul al treilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), însă riscă foarte serios să îşi piardă această poziţie, chiar dacă ar caştiga competiţia. Romanca nu-şi va putea apăra cele 900 de puncte cucerite, deoarece în 2016 turneul a fost retrogradat  din categoria Premier Mandatory în categoria Premier  şi oferă caştigătoarei doar 470 de puncte. Astfel, ea pierde din start 430 de puncte şi riscă să fie depăşită de poloneza Agnieszka Radwanska, aflată la doar 335 puncte şi care are de apărat la Dubai doar 105 puncte. Garbiñe Muguruza, semifinalistă anul trecut (350 puncte) la Dubai, poate şi ea ameninţa poziţia romancei, dacă Simona nu va avea un parcurs mai lung. La Dubai, Simona Halep e calificată direct în optimi de finală, unde va juca, maine, contra învingătoarei meciului  dintre Ana Ivanovic şi Daria Gavrilova, partidă care se va disputa atăzi.
Este de remarcat intrarea în premieră în Top 10 a elveţiencei de 18 ani Belinda Bencic, după finala jucată la Sankt Petersburg. Roberta Vinci, caştigătoarea turneului din Rusia a urcat trei locuri şi este acum pe 13, iar ''veterana'' Venus Williams, care s-a impus în Openul Taiwanului, se menţine pe 12.
În privinţa clasamentelor ATP, trebuie evidenţiată coborarea de pe locul III pe locul V a lui Horia Tecău, care  nu a reuşit să-şi apere, împreună cu olandezul Jean-Julien Rojer, titlul deţinut la Rotterdam. Perechea Tecău-Rojer a fost eliminată în semifinalele competiţiei de dublul Philipp Petzschner/Alexander Peya (Germania/Austria).În această săptămană, echipaTecău-Rojer nu vor participa în niciun turneu programat în săptămana 15-21 februarie.
* Primele rezultate de la Dubai: Madison Brengle (SUA) – Ekaterina Makarova (Rusia) 6-4, 7-6; Andrea Petkovic (Croaţia) – Camila Giorgi (Italia) 6-2, 6-1; Kristina Mladenovic (Franţa) – Lesia Ţurenko (Ucraina) 6-2, 7-6; Caroline Garcia (Franţa) – Anna Schmiedlova (Slovacia) 6-4, 6-1; Julia Görges (Germania) – Svetlana Kuzneţova (Rusia) 6-0, 6-1; Coco Vandeweghe (SUA) – Karolina Pliskova (Slovacia) 7-6, 6-1!
* Una caldă, una rece la Rio de Janeiro (226.750 $): Ana Bogdan (160 WTA) a învins-o cu 6-2, 6-3 (83 de minute) pe brazilianca Gabriela Ce (246). În schimb, Andreea Mitu (102) a fost depăşită în 71 de minute, de americana Shelby Rogers (131). Aseară a mai evoluat şi Sorana Cîrstea, care a întanit-o pe Beatriz Haddad (Brazilia).
Clasamentele tenisului
Top 10 WTA: 1 (1). Serena Williams (SUA) – 9.245 p; 2 (2). Angelique Kerber (Germania) – 5.700 p; 3(3). Simona Halep (Romania) – 5.545 p; 4 (4). Agnieszka Radwanska (Polonia) – 5.210 p; 5(5). Garbiñe Muguruza (Spania) – 4.991  p; 6 (6). Maria Şarapova (Rusia) – 3.672 p; 7(7). Flavia Pennetta (Italia) – 3.611 p; 8 (9). Petra Kvitova (Cehia) – 3,582 p; 9(-). Belinda Bencic (Elveţia) – 3.505 p;  10 (10). Lucie Safarova (Cehia) -  3.481 p. Poziţiile celorlalte jucătoare romane din Top 200:   Irina Begu – 33 (34); Monica Niculescu – 37 (37); Alexandra Dulgheru – 56 (54); Andreea Mitu – 102 (104); Patricia Ţig – 122 (124); Ana Bogdan – 160 (154); Sorana Cîrstea – 199 (194).  La dublu: Monica Niculescu – 30 (32); Irina Begu – 33 (34); Raluca Olaru – 44 (45).

Top 10 ATP: 1 (1). Novak Djokovic (Serbia) – 16.790 p; 2 (2). Andy Murray (Marea Britanie) – 8.855 p; 3 (3). Roger Federer (Elveţia) – 8.795 p; 4 (4). Stanislas Wawrinka (Elveţia) – 5.870 p; 5 (5). Rafael Nadal (Spania) – 4.880 p; 6 (6). David Ferrer (Spania) – 4.325 p; 7(7). Kei Nishikori (Japonia) – 4.235 p;  8(8). Tomas Berdych (Cehia) – 3990 p; 9 (9). Jo-Wilried Tsonga (Franţa) – 2.950 p; 10(10). Richard Gasquet (Franţa) – 2.760 p; Jucătorii romani din top 200: Adrian Ungur – 189 (183); Marius Copil – 199 (194). La dublu: Horia Tecău - 5 (3); Florin Mergea – 12 (12).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.