Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Cahill, antrenorul Simonei

Ziarul de Vrancea
5 nov 2015 456 vizualizări
Jucătoarea romană de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a confirmat, ieri, pe contul său de Twitter, că va fi antrenată de australianul Darren Cahill şi n 2016

''Să fiu mai bună şi mai puternică din 2016. Să vedem şi dacă antrenorul e de acord'', a scris Halep în reţeaua de socializare.  Halep, care a colaborat anul acesta cu Cahill, a caştigat trei titluri în 2015, la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, acesta din urmă fiind cel mai important al carierei. De asemenea, a jucat finale la Toronto şi Cincinnati, semifinale la Miami, US Open, Stuttgart şi Roma, participand la Turneul Campioanelor.  Managerul Simonei, Virginia Ruzici, a confirmat şi ea vestea, printr-un comunicat.  ''Începand din luna ianuarie 2016, antrenorul personal al Simonei Halep va fi Darren Cahill. Antrenorul australian îşi va păstra şi rolul de analist de tenis masculin pentru reţeaua americană de televiziune ESPN la turneele de Grand Slam, fără ca acest lucru să îl împiedice să o antreneze pe Simona full time'', precizează fosta mare jucătoare de tenis.  În ultimii ani, Simona Halep a mai colaborat cu Andrei Mlendea, Adrian Marcu, belgianul Wim Fissette, Victor Ioniţă şi Răzvan Sabău.


Sferturi în Cupa Romaniei

Echipa Dinamo Bucureşti va întalni, pe teren propriu, formaţia Astra Giurgiu, în sferturile de finală ale Cupei Romaniei, s-a stabilit, joi, la tragerea la sorţi de la Casa Fotbalului. Celelalte partide din sferturile de finală sunt FC Viitorul - Steaua Bucureşti; ACS Poli Timişoara - ASA Targu Mureş şi  CSMS Iaşi - CFR Cluj. Partidele din cadrul sferturilor de finală ale Cupei Romaniei se vor disputa în zilele de 15, 16 şi 17 decembrie, programul urmand a fi comunicat ulterior de FRF.

Mulţi accidentaţi la Steaua

Mijlocaşul marocan al echipei Steaua Bucureşti, Houssine Kharja, a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior drept şi va lipsi de pe teren şase luni, a anunţat, ieri, site-ul oficial al campioanei Romaniei. Kharja, care a semnat în luna septembrie un contract cu Steaua pană la finalul sezonului, a jucat ultima dată în partida cu Pandurii Targu Jiu, scor 1-1, la 25 octombrie, în etapa a XV-a a Ligii I. FC Steaua a anunţat situaţia medicală a tuturor jucătorilor din care care sunt accidentaţi, astfel că mijlocaşul Rareş Enceanu va lipsi pană la mijlocul lunii noiembrie din cauza unei întinderi a ligamentului colateral intern drept, iar algerianul Jugurtha Hamroun va reveni şi el pe teren la mijlocul lui noiembrie, după ce a suferit o întindere a muşchiului biceps femural stang la meciul cu Pandurii Targu Jiu. Mijlocaşul ghanez Sulley Muniru va lipsi o lună de pe teren din cauza unei disjuncţii la clavicula stangă suferită la partida cu CFR Cluj, iar fundaşul Paul Papp va reveni pe teren în luna decembrie, după ce a fost operat, miercuri, în urma unei fracturi de os zigomatic drept suferite la întalnirea cu FCM Baia Mare din Cupa Romaniei.

Start cu stangul al handbaliştilor

Echipa naţională de handbal masculin a Romaniei a fost învinsă, miercuri, în deplasare, de reprezentativa Austriei, cu scorul de 24-27 (9-13), în primul meci din grupa a II-a preliminariilor europene pentru Campionatul Mondial din 2017, găzduit de Franţa. Marcatorii echipei Romaniei, antrenate de Aihan Omer, au fost Ghionea 9 goluri, Csepreghi 6, Sadoveac 3, Fenici 3, Grigoraş 2, Novanc 1 gol. Din grupa a doua  mai fac parte echipele Italiei şi Finlandei, care s-au duelat tot miercuri, scor 27-19 (12-11) în favoarea Italiei. Următorul meci al tricolorilor vor avea loc, duminică, la Călăraşi, contra echipei Italiei.  Prima clasată din fiecare din cele 6 grupe din preliminariile europene se va califica în faza plaz-off, în care se va lupta eliminatoriu, între 10 şi 16 iunie 2016, pentru calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din 2017 (Franţa).

Gimnastele strălucesc în Elveţia

Gimnasta Larisa Iordache a caştigat, miercuri seară, Turneul Memorial "Artur Gander" din Elveţia, iar Diana Bulimar a cucerit medalia de bron. Larisa Iordache a obţinut un punctaj total de 43,500 puncte, cu care s-a clasat pe primul loc, în timp ce Diana Bulimar, cu 41,400 puncte, a fost pe poziţia a treia. În concursul feminin au participat 11 gimnaste. În competiţia masculină, Marius Berbecar a încheiat pe locul 11 (50,750) din 12 participanţi, medalia de aur revenind sportivului Oleg Verniaiev (Ucraina, 61,800). Cei trei gimnaşti romani au plecat în Elveţia direct de la Campionatele Mondiale de la Glasgow, unde Larisa Iordache a obţinut medalia de bronz la individual-compus. Larisa Iordache şi Marius Berbecar vor mai participa la o competiţie în aceeaşi ţară, Cupa Elveţiei, în 8 noiembrie, ei urmand a forma o echipă în concursul în care vor mai fi angrenaţi şi numeroşi participanţi de la recent încheiatele Campionate Mondiale de la Glasgow.

Aproape de victorie la Salonic

Echipa de baschet masculin Steaua CSM Eximbank Bucureşti a fost învinsă, în deplasare, de formaţia elenă Aris Salonic, cu scorul de 66-70 (25-42)  în cea de-a patra partidă din grupa D a Eurocup, a doua competiţie valorică a continentului. Marcatorii echipei Steaua au fost Lee 14 puncte, Rasic 12, Nicoară 10, Marinovic 10, Ikovlev 8, Amis 7, Cooper 3, Szijarto 2. Steaua CSM Eximbank Bucureşti este singura reprezentantă a Romaniei în Eurocup, a doua competiţie valorică a continentului după Euroligă, şi se află la prima participare. Celelalte rezultate din grupa D (runda a IV-a): Trabzonspor – Banvitspor Istanbul (ambele, Turcia) 96-88; Buducnost Podgorica – Unics Kazan 73-63. Clasament: 1. Aris – 8 p; 2. Trabzon – 7 p; 3. Unics – 6 p; 4. Buducnost – 6 p; 5. Banvit – 5 p; 6. Steaua – 5 p. Steaua va juca următoarea partidă pe teren propriu, cu Buducnost (Muntenegru), în 11 noiembrie, după care, din 18 noiembrie, vor începe partidele retur.

Rakitic s-a accidentat

Mijlocaşul croat al echipei FC Barcelona, Ivan Rakitic, a suferit o întindere la coapsa dreaptă în timpul partidei cu BATE Borisov, scor 3-0, din faza grupelor Ligii Campionilor, a anunţat, ieri, L'Equipe. Internaţionalul croat va absenta de la partida cu Villarreal, de duminică, din etapa a XI-a a campionatului Spaniei, dar presa iberică a scris că fotbalistul va lipsi de pe teren aproximativ o lună. Ivan Rakitic a fost înlocuit cu Munir El Haddadi în minutul 20 al partidei pe care FC Barcelona a caştigat-o, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, în faţa formaţiei BATE Borisov, în etapa a patra a grupei E a Ligii Campionilor.

Lamine Diack, în anchetă

Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a decis să sesizeze Comisia sa de Etică în cazul lui Lamine Diack, fostul preşedinte al Federaţiei internaţionale de atletism (IAAF), anchetat de justiţia franceză pentru corupţie. "Avand în vedere ancheta care îl vizează pe domnul Lamine Dick, membru de onoare al CIO, am decis ca de acest caz să se ocupe Comisia de Etică a CIO", a declarat Paquerette Zappelli, şefa acestei comisii şi responsabilă cu conformitatea în cadrul CIO.
Lamine Diack, preşedinte al IAAF timp de 15 ani, pană în luna august 2015, este anchetat pentru corupţie pasivă şi spălare de bani agravantă, în cazul de dopaj din Rusia, pe care fostul conducător l-ar fi acoperit. Consilierul său juridic, avocatul Habib Cisee, 44 ani, este anchetat la randul său, însă doar pentru corupţie pasivă.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.