Sport

A doua fiesta Mercedes

Ziarul de Vrancea
11 oct 2015 586 vizualizări
Deşi a suferit din cauza abandonului lui Rosberg, echipa germană a caştigat titlul mondial la constructori * Marele Premiu al Rusiei a fost caştigat de Lewis Hamilton

Pilotul britanic al echipei Mercedes, Lewis Hamilton, şi-a extins la 66 de puncte avantajul în fruntea clasamentului piloţilor, după victoria lejeră obţinută, duminică, în Marele Premiu al Rusiei şi cu patru etape înaintea finalului Campionatului Mondial de Formula 1, ediţia 2015. Hamilton a ajuns la nouă succese în acest an, două consecutive la Soci şi 42 de în carieră, egalandu-l la numărul total de curse caştigate pe cvadruplul campion mondial Sebastian Vettel de la Ferrari. Cursa de la Soci a fost plină de evenimente. Al doilea pilot Mercedes, germanul Nico Rosberg, a ocupat locul I în calificări, înaintea lui Hamilton. Valtteri Bottas (Williams), Vettel şi Kimi Räikkönen (Ferrari) au urmat pe grila de start. Duminică, la stingerea luminilor roşii ale semafoarelor, Rosberg a pornit bine şi şi-a apărat cu succes prima poziţie. Hamilton a încercat să-l depăşească pe german fără succes în primele viraje. Bottas a pandit şi el un moment să caştige poziţii, dar a fost prea încrezător şi Raikkonen l-a depăşit atat pe el, cat şi pe Vettel, urcand pe locul 3. Nu s-a concurat prea mult după start, deoarece un accident produs în primul tur, în care au fost implicat mai multe monoposturi, a adus Safety Car-ul pe pistă. Nico Hulkenberg (Force India) şi Marcus Ericsson (Sauber) au abandonat, în urma acestui incident. La reluarea cursei, în turul al patrulea, Bottas l-a atacat imediat pe Räikkönen şi şi-a recăpătat poziţia a treia. În frunte, Rosberg a început să se plangă de probleme la acceleraţie. Nu a trecut mult şi a fost depăşit de Hamilton, apoi de Bottas. Deşi i s-a cerut să se adapteze situaţiei şi să continue, Rosberg şi-a parcat monopostul la boxe şi a abandonat turul 8Din acel moment, Hamilton a avut cale liberă spre victorie, distanţandu-se constant de urmăritorii săi, chiar dacă Safety Car-ul a mai intrat o dată pe pistă, în turul 12, după un accident violent al lui Romain Grosjean.
Clasamentul final a fost schimbat de comisarii FIA, pilotul finlandez al echipei Ferrari, Kimi Räikkönen, fiind penalizat cu 30 de secunde. Kimi a fost găsit vinovat de producerea accidentului în urma căruia compatriotul său, Valtteri Bottas, de la Williams, a fost nevoit să abandoneze la Marele Premiu al Rusiei, desfăşurat duminică. El a coborat de pe locul V ocupat la Soci pe poziţia a opta, rezultat care îi permite echipei Mercedes să devină campioană mondială la constructori pentru a doua oară consecutiv, cu patru etape înaintea finalului Campionatului Mondial de Formula 1. Totodată, spaniolul Fernando Alonso (Mclaren-Honda) a fost penalizat cu cinci secunde pentru depăşirea limitelor pistei şi a coborat de pe locul 10 pe locul 11. (MEDIAFAX).

Clasamentul cursei: 1. Lewis Hamilton (Mercedes); 2. Sebastian Vettel (Ferrari); 3. Sergio Perez (Force India); 4. Felipe Massa (Williams); 5. Daniil Kviar (Red Bull); 6. Felipe Nasr (Sauber); 7. Pastor Maldonado (Lotus); 8. Kimi Räikkönen 9. Jenson Button (McLaren); 10. Max Verstappen (Toro Rosso.
Clasamentul piloţilor: 1. Lewis Hamilton – 302 p; 2. Sebastian Vettel – 236 p; 3. Nico Rosberg – 229 p; 4. Kimi Räikkönen – 123 p; 5. Valtteri Bottas – 111 p; 6. Felipe Massa – 109 p.
Clasamentul constructorilor: 1. Mercedes – 531 p; 2. Ferrari – 359 p; 3. Williams – 220 p; 4. Red Bull – 147 p; 5. Force India – 92 p. Următoarea etapă a CM de Formula 1, Marele Premiu al SUA, va avea loc la 25 octombrie, pe circuitul de la Austin (Texas).



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.