Sport

"Arată că îţi pasă!" Ajută o familie cu şapte copii!

Ziarul de Vrancea
15 iun 2015 1152 vizualizări
Clubul Rotaract Varana Focşani şi G.C.R.S. Focşani (Global Confederation of Romanian Students), două organizaţii ale tinerilor implicaţi din Vrancea, au încheiat cu succes proiectul social “Arată că îţi pasă!”, implementat în perioada 20 mai -14 iunie 2015.


Scopul principal al proiectului a fost ajutorarea unor familii nevoiaşe din oraşul Focşani, prin donare de haine colectate de la tineri, în şcoli, şi nu numai. Sunt 15 copii şi tineri care au beneficiat de acest mic ajutor. O parte dintre beneficiari sunt internaţi în centrele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Chiar dacă au cam tot ce le trebuie din partea statului, tinerii şi-au dorit mai multe haine şi produse de igienă personală. “Vor urma şi alte familii pe care le vom ajuta în următoarea perioadă. Am rămas impresionat de situaţia familiei Chelmu din Focşani. Sunt şapte copii care trăiesc în condiţii greu de descris în cuvinte, într-o cameră foarte mică. Mama lor are două slujbe, lucreză ca femeie de serviciu şi tot nu reuşeşte să adune suficienţi bani să îşi hrănească cei şapte copii. Abia dacă le mai ajung banii pentru a-şi plăti chiria. E dureros să vezi cât de greu este pentru unii oameni să supravieţuiească. Am  văzut cât de mult se luptă o mamă să îşi întreţină copiii. Peste toate astea trebuie să aibă grijă şi de un soţ bolnav”, ne-a spus Mihai Sandu, preşedintele G.C.R.S şi membru Rotaract, care cere comunităţii să pună umărul la ajutorarea acestei familii. Cei care vor să dea o mână de ajutor familiei pot lua legătura cu G.C.R.S Vrancea, la numărul de telefon 0762.429.118. Cei din familia Chelmu au nevoie de alimente şi medicamente întrucât tatăl copiilor este bolnav, dar şi de ceva bani pentru a-şi plăti chiria. Rotaract este un club născut ca un program al Rotary Internaţional, menit să implice tinerii în activităţi constructive, din care pot învăţa la fiecare pas câte ceva, ajutând în acelaşi timp societatea din care fac parte. (A. S.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
jeanjean, acum 3237 zile, 11 ore, 44 minute, 42 secunde
Cam intortocheata calea asta de ajutor. Deci sa-i ajutam pe ajutatori ca sa-i ajute pe cei nevoiasi. Si sacosele cu produse de care sa fie, poate cu sigla PSD, ca seniorii de acolo isi trag seva ?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.