Sport

Spre finala cu Kvitova

Ziarul de Vrancea
8 ian 2015 864 vizualizări
Simona Halep a învins-o ieri şi pe Aleksandra Krunic şi se va confrunta în cursul dimineţii de astăzi cu speranţa chineză Zheng Saisai pentru a se califica în finala în care o poate întalni pe buna ei prietenă

Jucătoarea de tenis Simona Halep şi-a confirmat statutul de primă favorită a turneului de la Shenzen,  dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari. În sferturile de finală, Simona a învins-o cu 6-3, 6-3 pe jucătoarea sarbă Alexandra Krunic (84 WTA). Meciul a fost la discreţia jucătoarei romane, singurul moment de cumpănă fiind la mijlocul setului secund, cand Krunic a recuperat un break al Simonei şi a egalat la trei. Simona Halep a mai avut şi alte momente neinspirate în această partidă, normale pentru un turneu de încălzire, însă pe ansamblu diferenţa de clasă dintre ea şi adversară şi-a spus cuvantul.
în semifinale, Simona Halep o va întalni pe Zheng Saisai  (China), locul 97 WTA, care a trecut, cu scorul de 3-6, 7-6, 6-2, de Zarina Dias (Kazahstan), a patra favorită a competiţiei şi poziţia 32 în clasamentul mondial. Halep şi Zheng (20 de ani) nu s-au mai întalnit în circuitul WTA. “Este primul meu turneu în acest an şi mă simt bine aici la Shenzen. Mulţumesc publicului care a venit să mă susţină şi sper ca publicul să fie cu mine şi maine cand o voi întalni pe Zheng Saisai", a spus Halep, după partidă.
În varstă de 20 de ani, Zheng Saisai este considerată o mare speranţă a tenisului chinez şi joacă foarte bine în turneele programage în ţară. În primul tur, la Shenzen, Saisai a învins-o pe Alexandra Dulgheru cu 7-5, 5-7, 6-1. Simona şi Saisai se vor întalni pentru prima dată în circuitul profesionist, astăzi, de la ora 6:00, în primul meci al zilei. În semifinale s-a mai calificat şi elveţianca Timea Bacsinszky (mr/ 8), care a profitat de retragerea rusoaicei Vera Zvonareva (din motive medicale), la scorul de 3-2, în primul set. Timea va juca în semifinală cu jucătoarea cehă Petra Kvitova, a doua favorită, care a dispus de compatrioata ei, Tereza Smitkova (69)  cu 7-5, 6-2. Dacă  Halep şi Kvitova, dublă caştigătoare la Wimbledon, îşi vor confirma statutul de favorite şi vor ajunge în finală, ele se vor întalni pentru a treia oară în circuitul WTA şi a doua oară în ultimul act al unui turneu. Scorul general al întalnirilor directe este 2-0 pentru Simona, care a caştigat în 2013 finala de la New Haven cu 6-2, 6-2 şi a învins-o anul trecut cu 6-7, 6-3, 6-3 în semifinale la Madrid. În ultima vreme, Simona şi Petra s-au apropiat şi au devenit bune prietene.
* Un alt turneu important în circuitul WTA, în valoare de 250.000 de dolari se dispută în aceste zile la Auckland. Principala favorită este daneza Caroline Wozniacki, care a trecut în sferturi cu 6-4, 6-4 de Julia Görges (Germania). Caroline va juca semifinala cu Barbora Zahlavova ( Cehia, nr. 4) care a dispus în sferturi cu 6-4, 7-5 de americanca Coco Vandeweghe. În celelalte două semifinale s-au înregistrat rezultatele: Venus Williams (SUA) – Elena Vesnina (Rusia) 6-2, 6-4; Lauren Davis (SUA) –Urszula Radwanska (Polonia) 2-6, 6-2, 6-1. În cel mai tare turneu feminin al săptămanii, la Brisbane (un milion de dolari), tronează Maria Şarapova, care a reuşit un concludent 6-1, 6-3 cu spaniola Carla Suarez. Maria se va confrunta în penultima fază cu ucraineanca Elina Svitolina (4-6, 7-5, 6-3 cu a treia favorită, Angelique Kerber. Celelalte două sferturi: Ana Ivanovic (Serbia) – Kaia Kanepi (Estonia) 4-6, 6-4, 6-3; Varvara Lepchenko (SUA) – Alla Kudriavţeva (Rusia) 7-5, 7-5.

SUA - în finala Cupei Hopman
Liderul clasamentului WTA, americanca Serena Williams, a învins-o, ieri cu 6-3, 6-7,  7-6, pe jucătoarea cehă Lucie Safarova (15) într-un meci de două ore şi 35 de minute, contand pentru Grupa A a Cupei Hopman, informează site-ul oficial al competiţiei. Serena Williams a obţinut astfel cea de-a zecea victorie din tot atatea partide în faţa jucătoarei cehe. La competiţia găzduită de oraşul australian Perth, Williams a mai înregistrat o victorie, 0-6, 6-3 6-0, cu italianca Flavia Pennetta (12 WTA) şi o înfrangere, 2-6, 1-6, contra sportivei Eugénie Bouchard (Canada, 6 WTA). În primele două partide ale competiţiei, Serena Williams s-a plans din cauza diferenţei de fus orar, susţinand că se simte foarte obosită. În partida masculină, John Isner l-a învins cu 7-6, 4-6 pe Adam Pavlasek, iar la dublu perechea americană s-a impus cu 6-3, 6-3.  În cealaltă partidă a grupei, Canada a învins cu 2-1 echipa Italiei: Eugénie Bouchard – Flavia Pennetta 6-3, 6-4; Vasek Pospisil – Fabio Fognini 6-0, 6-3; Adversara SUA va fi stabilită în urma partidelor din ultima etapă a grupei B, cu meciurile Australia - Marea Britanie şi Polonia - Franţa. Liderul Grupei B după două etape este Polonia, cu două victorii. SUA va disputa prima finală a Cupei Hopman din 2011, cand americanii au învins Belgia în ultimul act.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.