Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Tomis rămane neînvinsă

Ziarul de Vrancea
17 dec 2014 512 vizualizări
Echipa de volei masculin Tomis Constanţa a învins marţi, în deplasare, formaţia belgiană Knack Roeselare, cu scorul de 3-2 (20, -20, -18, 24, 10) în grupa A a Ligii Campionilor.

În primul meci din grupa A, Tomis Constanţa a învins, în deplasare, formaţia italiană Copra Ardelia Piacenza, cu scorul de 3-2,  în cel de-al doilea s-a impus, pe teren propriu, în faţa elveţienilor de la Dragons Lugano, cu scorul de 3-0, iar în cel de-al treilea a trecut, pe teren propriu, de Knack Roeselare, cu 3-1 (22-25, 25-14, 25-23, 25-20). Echipa constănţeană va juca următorul meci în deplasare cu Lugano, pe 21 ianuarie, ultimul meci pe teren propriu cu Piacenza, fiind programat pe 27 ianuarie.  Prima clasată din fiecare din cele şapte grupe, plus încă cinci echipe cu cea mai bună linie de clasament se vor califica în Play-off 12.

Gardoş, eliminat

Fundaşul Florin Gardoş a fost eliminat în partida pe care echipa sa, Southampton, a pierdut-o, marţi, în deplasare, cu scorul de 0-1 (0-0), în faţa formaţiei Sheffield United, din liga a treia, în sferturile de finală ale Cupei Ligii Angliei. Gardoş, care a început ca titular, a fost eliminat în minutul 90, după un fault asupra lui McNulty, autorul singurului gol al întalnirii, în minutul 63.

Maxim a dat pasă de gol

Mijlocaşul echipei VfB Stuttgart, Alexandru Maxim, a dat pasa decivă la unicul gol al partidei pe care echipa sa, VfB Stuttgart, a caştigat-o, marţi, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), în faţa formaţiei SV Hamburg, în etapa a XVI-a a campionatului Germaniei, informează Kicker. Maxim, care a jucat pană în minutul 71, a pasat decisiv la golul marcat de Klein, în minutul 42.

Albin s-a transferat în Mexic

Mijlocaşul urguayan Juan Angel Albin de la Petrolul Ploieşti a semnat un contract cu gruparea Veracruz, a anunţat clubul mexican. Fotbalistul în varstă de 28 ani a evoluat între 2006 şi 2013 în Primera Division, pentru Getafe (2006-2011) şi Espanol Barcelona (2011-2013). Apoi, Juan Angel Albin a jucat în ţara natală, pentru Nacional Montevideo, club care l-a şi lansat în fotbalul de performanţă. Din septembrie 2013, el a făcut parte din lotul echipei Petrolul. în turul ediţiei 2014/2015 a Ligii I, Albin a marcat cinci goluri în 14 meciuri jucate. Formaţia Tiburones Rojos de Veracruz se pregăteşte pentru Turneul Clausura al campionatului mexican, după ce a ocupat locul 17, penultimul, în prima parte a competiţiei.

Candidaturi americane pentru JO

Comitetul Olimpic din Statele Unite ale Americii (USOC) a aprobat, marţi, în unanimitate, ca unul dintre oraşele Los Angeles, Washington, Boston sau San Francisco să candideze pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2024. Primarii celor patru oraşe au prezentat, ieri,  planurile privind organizarea Jocurilor Olimpice. O selecţie finală a candidaturilor va avea loc în ianuarie 2015. Chicago a fost ultimul oraş american care a candidat pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară, el pierzand în faţa metropolei braziliene  Rio de Janeiro pentru ediţia din 2016. Ultimul oraş american care a găzduit Jocurile Olimpice de vară a fost Atlanta în 1996. Pană în prezent doar Roma  şi-a anunţat candidatura pentru ediţia din 2024 a Jocurilor Olimpice. Candidaţii trebuie să îşi depună dosarele la Comitetul Internaţional Olimpic pană la 15 septembrie 2015, CIO urmand să desemneze oraşul gazdă cu ocazia congresului de la Lima (Peru) din 2017.

Robben, cel mai bun sportiv al Olandei

Mijlocaşul echipei Bayern München, Arjen Robben, a fost ales sportivul anului în Olanda, această disticţie fiind caştigată pentru prima dată din 1987 de un fotbalist, a anunţat, ieri, L'Equipe. În 1987, titlul de sportivul anului în Olanda a fost caştigat de atacantul Ruud Gullit. în afară de Robben şi Gullit, doar alţi doi fotbalişti au mai primit această distincţie, Abe Lenstra (1951 şi 1952) şi Johan Cruyff (1973 şi 1974).Robben, în varstă de 30 de ani, i-a devansat pe patinatorii Jorrit Bergsma, Stefan Groothuis, Sven Kramer şi Michel Mulder şi pe Jeroen Dubbeldam (călărie). În ultimii trei ani, această distincţie a fost caştigată de gimnastul Epke Zonderland.

Trofee recuperată în baltă

O parte din cele 60 de trofee ale echipei de Formula 1 Red Bull, furate la începutul acestei luni de la sediul din Milton Keynes (Marea Britanie), au fost găsite într-un lac. Trofeele au fost furate după ce două maşini cu şase bărbaţi au lovit intrarea principală a clădirii. Nicio persoană nu a fost rănită în atac, însă Christian Horner, team-principal al echipei, s-a declarat devastat de această întamplare. Circa o treime dintre trofee a fost găsită în Lacul Horseshoe, langă Sandhurst, în sudul Angliei, însă multe sunt deteriorate. "Estimăm la 20 numărul de trofee recuperate, dar ţinem legătura cu Red Bull pentru a stabili numărul extact de cupe deteriorate", a declarat un purtător de cuvant al poliţiei britanice. Între 2010 şi 2013, Red Bull a dominat Formula 1, obţinand patru titluri consecutive la constructori şi tot atatea la piloţi, prin germanul Sebastian Vettel. însă printre obiectele furate nu se aflau şi cele primite de echipa austriacă pentru aceste performanţe.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.