Sport

Deplasări lungi pentru constănţeni

Ziarul de Vrancea
4 dec 2014 657 vizualizări
HCM va juca în grupele Cupei EHF cu formaţii din Spania, Rusia şi Danemarca

Campioana Romaniei la handbal masculin, HCM Constanţa, va juca în grupa B a  Cupei EHF, cu echipele Fraikin BM Granollers (Spania), Sankt Petersburg HC (Rusia) şi Team Tvis Holstebrø (Danemarca), potrivit tragerii la sorţi de joi, de la Viena. La tragerea la sorţi de ieri, HCM Constanţa a făcut parte din prima urnă valorică. HCM Constanţa s-a calificat în faza grupelor după ce a eliminat formaţia norvegiană Elverum Handball Herrer, scor 27-21 şi 30-29, în turul anterior al Cupei EHF. Din faza grupelor, în care evoluează 16 echipe, se vor decide formaţiile care vor accede în sferturile de finală ale Cupei EHF.
Interul stanga macedonean al echipei HCM Constanţa, Branislav Angelovski, a spus,  după tragerea la sorţi a grupelor Cupei EHF, că formaţia sa ar trebui să se califice: "Exact cum nu ne doream, cu deplasări foarte lungi. Dacă privim strict adversarele, trebuie să mergem mai departe din această grupă. Acasă avem nevoie de trei victorii şi cu încă un succes în deplasare, cred că vom obţine punctele necesare calificării. Eu cred că cea mai puternică adversară este Holstebrø şi va fi important să nu pierdem pe terenul lor. Toate cele patru echipe sunt însă de valori egale şi orice se poate întampla", a spus Angelovski.
Fraikin Granollers (locul II în campionatul Spaniei) s-a calificat cu şansă, după 25-27 şi 25-23 cu Sporting Lisabona, diferenţa făcandu-se la numărul de goluri marcate în deplasare. Team Tvis Holstebrø (locul V în Dan marca) a eliminat pe ştiinţa Bacău, după 32-27 şi 29-28, în timp ce St. Petersburg HC (locul III în Rusia) a trecut de Grundfos Tatabanya KC (Ungaria), cu 22-23 şi 32-24.
Campioana Romaniei va debuta în competiţie la 14 sau 15 februarie 2015, pe teren propriu, cu Sankt Petersburg.
Echipa de handbal masculin HC Odorhei va întalni formaţia Red Boys Differdange (Luxemburg), în optimile de finală ale Challenge Cup. Manşa tur se va disputa pe terenul echipei HC Odorhei, iar cea retur în deplasare, ambele fiind programate în februarie 2015. HC Odorhei a obţinut calificarea în optimile de finală ale competiţiei după ce a eliminat formaţia Cambridge HC (Marea Britanie), cu dublă victorie în turul trei al competiţiei, scor 35-14 şi 43-21.



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.