Sport

Ultima reprezentaţie pentru Simona Halep

Ziarul de Vrancea
17 oct 2014 1169 vizualizări
Romanca va lua startul începand de luni la Turneul Campioanelor de la Singapore

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA acum, o poziţie mai jos începand de luni, a obţinut, la 15 septembrie, calificarea la Turneul Campioanelor de la Singapore, ea fiind a treia romancă în istorie participantă la o ediţie a finalei sezonului, după Virginia Ruzici şi Irina Spîrlea.
BNP Paribas WTA Finals, a 44-a ediţie a Turneului Campioanelor, se va disputa la Singapore din acest an şi pană în 2018. Competiţia reuneşte cele mai bune opt jucătoare şi cele mai bune opt perechi de dublu în anul în curs, care se vor întrece pentru premii de 6,5 milioane de dolari. Caştigătoare în 2014 la Doha şi Bucureşti, finalistă la Madrid şi Roland Garros, semifinalistă la Wimbledon şi Indian Wells, Halep se va afla în premieră printre cele mai bune opt jucătoare care vor evolua în finala sezonului. Cu excepţia lui Li Na, locul 5 WTA, retrasă din activitate, la Singapore se vor lupta primele opt jucătoare ale lumii, în ordine: Serena Williams (SUA, 1), Maria Şarapova (Rusia, 2), Simona Halep (Romania, 3), Petra Kvitova (Cehia, 4), Agnieszka Radwanska (Polonia, 6), Eugénie Bouchard (Canada, 7), Ana Ivanovic (Serbia, 8) şi Caroline Wozniacki (Danemarca, 9). Prima rezervă este germana Angelique Kerber (10).
Cele opt jucătoare vor fi împărţie în două grupe de patru sportive. în faza grupelor se va juca fiecare cu fiecare, primele două clasate urmand a se califica în semifinale, fază în care se vor întalni ocupanta locului 1 dintr-o grupă cu ocupanta locului 2 din cealaltă grupă. Învingăoarele din semifinale îşi vor disputa trofeul. Jucătoarele vor primi cate 70 de puncte pentru fiecare meci jucat în grupă, participarea fără victorie însemnand un total de 210 puncte. La acestea se adaugă 160 de puncte pentru fiecare partidă caştigată în grupă. Astfel, o jucătoare se califică în semifinale cu punctajul obţinut în grupă, maximum fiind 690 de puncte. Accederea în ultimul act se premiază cu 360 de puncte, totalul maxim fiind de 1.050 de puncte. Caştigătoarea trofeului va primi alte 450 de puncte, putand acumula 1.500 de puncte.WTA nu a dat publicităţii încă distribuţia premiilor în bani, însă se poate face o imagine pe baza situaţiei ediţiei 2013, de la Istanbul, cand suma totală a fost de 6 milioane de dolari. La Istanbul, Serena Williams, învingătoare în toate cele cinci partide, a încasat 2,145 de milioane de dolari, iar finalista Li Na a obţinut 1,09 milioane de dolari, la polul opus situandu-se Agnieszka Radwanska, cu 135.000 de dolari (nicio victorie).
Prima ediţie a Turneului Campioanelor a avut loc în 1972, la Boca Raton, Florida, cu participrea a 16 jucătoare, care au evoluat în sistem eliminatoriu, pentru premii totale de 100.900 de dolari. Americanca Chris Evert a fost prima campioană, la varsta de 17 ani, dar nu a intrat în posesia premiului de 25.000 de dolari din cauza statutului de jucătoare amatoare pe care îl avea atunci. Din 1972, turneul a fost găzduit de opt oraşe, Boca Raton, Los Angeles, New York, Oakland, Munchen, Madrid, Doha şi Istanbul. În 1986 au avut loc două ediţii, una în martie, alta în noiembrie. Singapore este a noua destinaţie, pentru următoarele cinci ediţii, reuşind să obţină calitatea de gazdă după un îndelungat proces de selecţie, în care a mai concurat în final cu Kazan, Ciudad de Mexico şi Tianjin. Meciurile vor avea loc pe suprafaţă rapidă, la Singapore Indoor Stadium, arenă cu o capacitate maximă de 12.000 de locuri şi care face parte dintr-un complex sportiv care a costat 1,3 miliarde de dolari.
Cele mai multe victorii la Turneul Campioanelor le-a obţinut Martina Navratilova, opt, iar deţinătoarea trofeului este Serena Williams, de patru ori caştigătoare în finala sezonului. Virginia Ruzici a partcipat la două ediţii ale Turneului Campioanelor, în 1977 şi 1978. Irina Spîrlea a obţinut pană în prezent cele mai bune rezultate la Turneul Campioanelor, după ce a jucat două semifinale, în 1997 şi 1998, din trei participări (în 1996 a fost eliminată în primul tur). Şi Spîrlea, şi Ruzici au jucat în sistemul eliminatoriu, pe un tabloul de 16 jucătoare. Actualul format, cu opt jucătoare împărţite în două grupe, a fost adoptat în 2003.

Irina continuă seria victoriilor

Irina-Camelia Begu (61 WTA) îşi continuă seria fastă la Moscova, calificandu-se în finala turneului Kremlin Cup (710.000 $). În sferturi, Irina a învins-o cu 1-6, 6-3, 6-2 pe jucătoarea bulgară  Ţvetana Pironkova (43 WTA),  la capătul unui meci care a durat două ore şi şase minute. Aceasta a fost prima victorie a Irinei în cele trei întalniri avute pană în prezent cu Pironkova. În semifinale, Begu va juca împotriva jucătoarei cehe Lucie Safarova (17), care a dispus de rusoaica Svetlana Kuzneţova (26) cu 6-4,7-5.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.