Sport

MOZAIC STIRI SPORTIVE: Lucescu a refuzat pe Trabzonspor

Ziarul de Vrancea
17 apr 2014 361 vizualizări
Comitetul Executiv al FRF de ieri nu a mai avut loc, fiind considerat nestatutar deoarece membrilor nu le-au fost înmanate documentele necesare luării deciziilor în subiectele de pe ordinea de zi cu minimum 72 de ore înaintea şedinţei.

Şedinţa a fost amanată cu o săptămană, pană în 24 aprilie, pentru ca membrii Comitetului Executiv să poată analiza subiectele de pe ordinea de zi.Totuşi, membrii prezenţi la Casa Fotbalului au discutat aproximativ patru ore pe marginea subiectelor de pe ordinea de zi, fără a lua însă vreo decizie. În cadrul acestor discuţii, preşdintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, a propus ca preşedintele de onoare al federaţiei. Mircea Sandu, să devină invitat permanent în C.Ex. Propunerea făcută de Iorgulescu nu a fost supusă la vot întrucat nu era statutară, actualul preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu, luand decizia să-l invite pe Sandu în Comitetul Executiv atunci cand va considera de cuviinţă.

Wild-card-uri de la Ţiriac

ucătorii de tenis Marius Copil, locul 165 ATP, şi Irina-Camelia Begu, locul 120 WTA, au primit wild-card-uri pentru turneul de la Madrid, organizat de fostul tenisman roman Ion ţiriac, informează site-ul oficial al competiţiei. Turneul masculin este de categoria Masters 1.000 şi are premii în valoare totală de 3.671.405 euro, în timp ce la feminin premiile sunt de 4.236.425 de dolari şi este de categorie Premier Mandatory. Totodată, jucătoarea Alexandra Dulgheru, locul 132 WTA, a primit wild-card pentru a putea participa în calificările turneului din capitala Spaniei. Pentru tabloul principal masculin au mai primit invitaţii tenismanii spanioli Roberto Bautista şi Pablo Carreno, iar un al patrulea wild-card va fi anunţat ulterior. Direct acceptate pe tabloul feminin, cu wild-card, au fost jucătoarele spaniole Anabel Medina, Silvia Soler şi Maria Teresa Torro. Turneul de la Madrid va începe la 4 mai.

Lucescu l-a dat afară pe Blohin

Echipa antrenată de romanul Mircea Lucescu, Şahtar  Doneţk, a învins marea rivală Dinamo Kiev cu scorul de 2-0, în deplasare, într-o partidă din etapa a XIX-a a campionatului de fotbal al Ucrainei şi se menţine în lupta pentru titlu. Luiz Adriano a marcat ambele goluri ale campionilor ('10, '34), provocand demiterea antrenorului Oleg Blohin de către conducerea clubului kievean.
Atacantul brazilian Junior Moraes (ex-Gloria Bistriţa) a reuşit o ''dublă'' pentru Metalurg Doneţk, care a dispus cu 3-2 de Cernomoreţ Odesa, pe teren propriu.
în altă partidă, Iliciveţ Mariupol a dispus cu 1-0 de Karpatîi Lvov. în clasament, şahtior a revenit pe primul loc, cu 50 puncte (23 jocuri), urmată de Dnepr Dnepropetrovsk, 50 p (22 j), Dinamo Kiev, 43 p (23 j) şi  Metalist Harkov, 37 p (20 j), Oleg Blohin, în varstă de 61 de ani, se afla pe banca tehnică a formaţiei din capitala Ucrainei din septembrie 2012 şi nu a reuşit să caştige niciun trofeu.

Rusescu a ratat finala

Formaţia Sporting Braga, cu atacantul Raul Rusescu pe teren 81 de minute, a pierdut, în deplasare, scor 0-2, partida cu echipa Rio Ave, ratand calificarea în finala Cupei Portugaliei. În meciul tur, cele două echipe au terminat la egalitate, 0-0. Benfica Lisabona este a doua finalistă, după ce a caştigat cu scorul de 3-1, meciul disputat pe teren propriu cu FC Porto. FC Porto caştigase partida tur, cu

Suporterii Petrolul s-au maniat

150 de suporteri ai Petrolului, nemulţumiţi de eliminarea echipei ploieştene din semifinalele Cupei Romaniei, au pătruns, ieri, în incinta Stadionului Ilie Oană, în timpul antrenamentului susţinut de fotbaliştii pregătiţi de Răzvan Lucescu, şi i-au apostrofat pe aceştia pentru evoluţia lor. Cel mai contestat a fost Guilherme, care, potrivit celor prezenţi la partida de la Giurgiu, cu Astra, ar fi avut un gest reprobabil la adresa galeriei după încheierea partidei, În timp ce echipa şi-a continuat antrenamentul, suporterii au discutat cu antrenorul Răzvan Lucescu, cu team managerul Cristi Vlad şi cu căpitanul echipei, Geraldo Alves.  Acţiunea de protest a fanilor s-a încheiat în faţa clădirii unde se află biroul patronului Dan Capră. La solicitarea conducerii clubului, la stadion au fost prezenţi mai mulţi jandarmi şi poliţişti. Potrivit reprezenţilor Jandarmeriei, nu a fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine pentru a aplana conflictul.

Yildîrîm - condamnat definitiv

Curtea supremă l-a condamnat definitiv, ieri, la şase ani şi trei luni de închisoare pe preşedintele clubului Fenerbahçe Istanbul, Aziz Yildîrîm, în dosarul meciurilor aranjate din Turcia, a anunţat presa locală. În varstă de 61 de ani, Aziz Yildîrîm va trebui astfel să revină în închisoare pentru a-şi ispăşi pedeapsa. În iulie 2012, oficialul a fost condamnat de prima instanţă la doi ani şi şase luni de închisoare pentru că a condus un grup infracţional şi la trei ani şi nouă luni pentru implicarea sa în meciuri aranjate. Curtea supremă confirmase în ianuarie acest verdict. Yildîrîm a cerut rejudecarea, susţinand că procesul a fost unul "politic", dar apelul său a fost respins. În afara lui, aproape o sută de persoane au fost condamnate în cadrul acestui dosar fără precedent, care a bulversat fotbalul din Turcia. Echipa Fenerbahçe a foste exclusă din ediţia 2011/2012 a Ligii Campionilor. Fost jucător profesionist, Aziz Yildirim a preluat conducerea clubului din partea asiatică a Istanbulului în 1998, fiind reales în noiembrie 2013 în funcţia de preşedinte, în ciuda acestui scandal.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.