Sport

Atenţie la Serbia!

Ziarul de Vrancea
7 apr 2014 363 vizualizări
Adversarele Romaniei în Fed Cup sunt în formă: Ana Ivanovic a caştigat la Monterrey, în finală cu Jovana Jaksic * Irina Begu s-a oprit în finală la Medellin, dar a urcat zece locuri în top

Cele două turnee importante din tenisul feminin desfăşurate la sfarşitul săptămanii trecute s-au încheiat cu victorii oarecum nescontate. Germana Andrea Petkovic (40 WTA) s-a impus la Charleston, după o finală disputată cu slovaca Jana Cepelova, cu 7-5, 6-2. Acesta este al treilea titlu din palmaresul jucătoarei în varstă de 26 de ani, după cele de la Bad Gastein, din 2009, şi Strasbourg, din 2011. Cepelova (20 de ani, 78 WTA) a fost revelaţia săptămanii în circuit, după ce le-a învins pe Serena Williams, liderul mondial, Elena Vesnina şi Daniela Hantuchova, iar de ieri a intrat în ''top 50'' mondial. Tatăl Janei a fost tenisman şi a apărat culorile Universităţii din Charleston.
La Monterrey, în Mexic, finala a fost o afacere sarbească, semn pentru noi că Simona, Sorana şi celelalte vor avea viaţă grea săptămana viitoare, în disputa din Fed Cup. Mai experientată, Ana Ivanovic (13 WTA) a învins-o cu 6-2, 6-1 pe Jovana Jaksic (137) şi a cucerit al 13-lea titlu din carieră, al doilea din acest an, după Auckland.
În fine, la un turneu mai mic, Medellin (50.000 $), Irina Begu a ajuns în finală, dar a fost învinsă în ultimul act, cu 4-6, 6-4, 4-6 de favorita numărul 4, Veronica Cepede (Paraguay), astfel încat Irina s-a mulţumit cu victoria de la dublu, alături de argentinianca Maria Irigoyen. Victoria din cunoscutul centru columbian al drogurilor i-a adus, însă, Irinei un salt de zece locuri în clasamentul WTA.
* În turneul de la Casablanca, început ieri, perechea romano-olandeză Horia Tecău / Jean-Julien Rojer s-a calificat în sferturi, după ce a caştigat în 56 de minute, la cuplul Albert Montañes / Filippo Voloandri (Spania/Italia). Adversarii lui Tecău şi Rojer se vor alege dintre perechile Johan Brunström / Henri Kontinen (Suedia / Finlanda) şi Lamine Ouahab / Mehdi Ziadi (Maroc). Astăzi intră în concurs şi perechea Florin Mergea / Oliver Marach (Romania / Austria), contra echipei kazahe Oleksandr Nedoviesov / Mihail Kukuşkin.
Clasamentele tenisului
Top 10 WTA: 1 (1). Serena Williams (SUA) - 12.375 p; 2 (2). Li Na (China) - 7.585  p; 3 (3). Agnieszka Radwanska (Polonia) - 5.980 p; 4 (4). Viktoria Azarenka (Belarus) - 5.441 p; 5 (5). Simona Halep (Romania) - 4.695 p; 6 (6). Petra Kvitova (Cehia) - 4.370 p; 7 (7). Angelique Kerber (Germania) - 4.110 p; 8 (9). Maria Şarapova (Rusia) - 3961 p; 9(8). Jelena Jankovic (Serbia) - 3.915  p; ;10 (10). Dominika Cibulkova (Slovacia) - 3.720 p.  Poziţiile celorlalte jucătoare romane din Top 200: Sorana Cîrstea - 27 (27); Alexandra Cadanţu - 61 (63); Monica Niculescu - 78 (69); Irina Begu - 119 (129); Alexandra Dulgheru - 131 (127). qLa dublu: Monica Niculescu - 38 (38); Raluca Olaru - 64 (64); Irina Begu - 67 (70).

Top 10 ATP: 1 (1). Rafael Nadal (Spania) -13.730 p; 2(2). Novak Djokovic (Serbia) - 11.680 p; 3(3). Stanislas Wawrinka (Elveţia) -5.760 p; 4 (4). Roger Federer (Elveţia) - 5.355 p; 5 (5). Tomas Berdych (Cehia) - 4.720 p; 6 (6). David Ferrer (Spania) - 4.640 p; 7 (7). Juan Martin del Potro (Argentina) - 4.260 p;  8(8). Andy Murray (Marea Britanie) - 4.040 p; 9 (9). John Isner (SUA) - 2.715 p; 10 (-). Richard Gasquet (Franţa) - 2.635 p. Jucătorii romani din top 200: Victor Hănescu - 89 (89); Adrian Ungur - 118 (117); Marius Copil - 167 (166).  La dublu: Horia Tecău - 21 (21); Florin Mergea - 49 (49).  


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.