Sport

Execuţie la Madrid

Ziarul de Vrancea
12 mar 2014 722 vizualizări
Atletico şi Bayern s-au calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor

Cine a ales să vizioneze partida Atletico - AC Milan nu a avut ce regreta. Prima repriză a fost spectaculoasă, iar echipa milaneză a dat o replică darză pană la golul de la 16 metri al turcului Arda Turan. În partea a doua, echipa italiană s-a prăbuşit complet, confirmandu-şi forma slabă demonstrată în campionat.
Antrenorul formaţiei Atletico Madrid, Diego Simeone, şi-a lăudat echipa după ce a obţinut calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor o performanţă repetată abia după 17 ani: "Sunt fericit pentru că am un grup care joacă fotbal într-o manieră extraordinară şi are o enormă pasiune pentru acest joc. Sunt de asemenea fericit pentru publicul numeros care a venit la stadion, pentru drapelele fluturate, a fost frumos. Am fost puternici la începutul meciului, dar ei au jucat bine şi evident că noi am complicat lucrurile. Este un bun moment, după atat timp. ", a declarat Diego Simeone. Şi antrenorul echipei eliminate, AC Milan, Clarence Seedorf, s-a declarat mulţumit, într-un fel, de jocul elevilor săi, apreciind că aceştia nu au putut mai mult în faţa unui adversar atat de puternic. "Am văzut un Milan foarte bun. Nu am reuşit să marcăm pe teren propriu, dacă am fi făcut-o poate am fi schimbat lucrurile. A fost un meci mare făcut de Atletico, care a marcat un frumos gol prin Costa. Echipa a reacţionat curajos pentru a egala, dar al doilea gol primit ne-a produs mult rău.", a spus Seedorf.
 Partida de la München a fost, în ciuda scorului egal, la discreţia gazdelor, chiar şi egalarea "tunarilor" fiind dubioasă, golul lui Podolski fiind precedat de un fault asupra lui Lahm. Din păcate, la adăpostul scorului din tur, echipa germană a fost cam zgarcită cu spectacolul, preferand pasele prelungite specifice stilului antrenorului Josep Guardiola. În min. 90, Thomas Müller a ratat un penalty pentru Bayern.  Antrenorul spaniol al echipei Bayern München, Josep Guardiola, a declarat, la finalul partidei cu Arsenal Londra, contand pentru manşa retur a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, că jucătorii săi au evoluat într-un mod inteligent: "Am fructificat avantajul de două goluri din prima manşă. Arsenal s-a pregătit pentru acest meci şi a decis să joace pe contraatac. Am reuşit să minimalizăm numărul de greşeli pe care le-am făcut. Am jucat într-un mod inteligent. Sunt foarte mulţumit de echipa mea. Am jucat la un nivel foarte înalt, iar acum ne-am calificat în sferturile de finală. Ei au fost mai buni doar în primele opt minute ale manşei tur, iar după asta noi am fost echipa mai bună. Arsenal nu a avut ocazii în prima repriză, astfel că totul era terminat", a spus Guardiola. La randul său, managerul londonezilor, Arsene Wenger, că eliminarea portarului Wojciech Szczesny în manşa tur a cantărit decisiv în soarta calificării. "Din punct de vedere al calităţii jocului şi al spiritului de echipă, am fost la nivelul cerut. Sunt foarte mandru de determinarea arătată în acest meci. În ultimele 20 de minute am avut ocazii, dar a lipsit finalizarea. Acum vedeţi ce impact a avut eliminarea lui Szczesny în tur. Bayern este o echipă bună, dar în tur am jucat cu un om mai puţin, iar asta a fost dificil. Am primit un gol în ultimul minut al turului, cand încercam să egalăm, dar una peste alta am fost eliminaţi de o echipă bună, deşi am arătat că avem calitatea de a-i scoate din competiţie. Manşa tur ne-a scos din competiţie. Avem multe regrete pentru că în cele două meicuri puteam să-i scoatem", a adăugat Wenger.
Rezultate, marcatori: Atletico Madrid - AC Milan 4-1 (în tur, 1-0). Diego Costa ('3, '85), Turan ('40), R.Garcia ('72) / Kaká ('27); Bayern München - Arsenal 1-1 (2-0). Schweinsteiger ('55) / Podolski ('57). Astăzi se dispută meciurile:  FC Barcelona - Manchester United (DigiSport 1, DolceSport 1), Paris St. Germain - Bayer Leverkusen (DigiSport 2, DolceSport 2).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.