Sport

A pornit de jos şi a ajuns departe

Ziarul de Vrancea
19 ian 2014 4117 vizualizări
Răzvan Raţ trebuie să lupte cu West Ham pentru salvarea de la retrogradare, pentru a-şi întreţine familia

Fundaşul Răzvan Raţ a declarat, într-un interviu acordat cotidianului Daily Express, că îşi doreşte să salveze de la retrogradare pe West Ham United, iar fanii şi familia sa să fie mandri de evoluţiile sale. "Sunt unele clauze şi condiţii în contractul meu, dar un lucru este sigur, contractul meu se termină dacă West Ham retrogradează. Voi lupta să păstrez pe West Ham în Premier League. Am o soţie şi o fată de trei ani de care trebuie să am grijă. Dar încerc să îmi ţin familia departe de ceea ce fac. Ele trebuie să ştie doar partea bună a meseriei mele. Ele trebuie să simtă doar partea bună a fotbalului. Asta e meseria mea, încerc să fac ce e mai bine pentru mine şi familia mea, dar şi jucătorul pe care fanii vor să-l vadă. Vreau ca familia mea să citească în ziare ce evoluţie bună a avut Răzvan Raţ", a spus internaţionalul roman.
Răzvan Raţ a povestit în interviul acordat Daily Express problemele materiale pe care familia sa le-a avut cand el era junior, dar şi cum s-a maturizat mai repede. " Am început de jos de tot şi am realizat lucruri pe care uneori nu îmi imaginez că am putut să le fac. Am fost crescut într-o manieră bună şi am caştigat 15 trofee cu Rapid Bucureşti şi Şahtar Doneţk. La 13 ani am plecat într-un oraş mare să joc pentru echipele de juniori ale Universităţii Craiova. Trebuia să am grijă de mine deoarece trăiam singur. În acea perioadă, apucam să îmi văd părinţii de cateva ori pe an. Provin dintr-o familie săracă, aşa că părinţii nu aveau bani să vină să mă vadă sau să îmi cumpere bilete ca să mă întorc acasă. Trăiam într-o cameră de cămin şi o împărţeam cu patru oameni. Dar eu aveam doar 13 ani, iar ceilalţi erau adulţi. A fost destul de dificil să trăiesc cu oameni mai mari decat mine, pentru că nu aveam lucruri comune. Eram cel mai tanăr şi băiatul care trebuia să facă totul în cameră. Curăţenie, totul. Aceasta era principala mea ocupaţie. Dar a fost o bună experienţă pentru mine, pentru că mi-a dat puterea să îmi realizez obiectivele", a completat Raţ, care a precizat că antrenorul de la Craiova îl numea "micul ţăran".
Răzvan Raţ (32 de ani) s-a transferat în această vară de la Şahtar Doneţk la West Ham United, după 10 ani petrecuţi la gruparea ucraineană. El a mai evoluat pentru Rapid şi FCM Bacău. În acest sezon, el a evoluat în 15 partide de Premier League.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.