Social

VIDEO | Vrâncenii care intenționează să se pensioneze anticipat trebuie să ia în calcul că s-ar putea schimba regulile

Ziarul de Vrancea
12 nov 2023 2521 vizualizări

Conform stirileprotv.ro angajaţii care au îndeplinit stagiul complet de cotizare, de 35 de ani, s-ar putea pensiona mai repede. Potrivit noului proiect de lege pensia anticipată se acordă celor care au lucrat cel puțin cinci ani peste stagiul complet, față de 8 în prezent.

Pe de altă parte, aproape un milion de liber-profesioniști nu ar mai cotiza la Pilonul 2 de pensii private, atrag atenția specialiștii.

Potrivit proiectului de lege aflat în dezbatere publică, o persoană poate solicita pensie anticipată dacă îndeplinește două condiții:


-În primul rând, a depășit cu cinci ani stagiul complet de cotizare de 35 de ani.

-Iar în al doilea rând, mai are cel mult cinci ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare. Acum este de 65 de ani pentru bărbați, iar la femei se stabileşte în funcție de anul nașterii.

Practic, potrivit proiectului, se pot pensiona anticipat femeile care au între 58 și 63 de ani şi domnii între 60 și 65 de ani. De exemplu, o doamnă care s-a născut în iunie 1963 și are acum 61 de ani ar ieși la pensie de drept în noiembrie 2025. Poate însă să ceară pensie anticipată - dacă a cotizat peste 38 de ani şi 2 luni. Domnii în schimb, imediat după intrarea în vigoare a legii, pot ieși mai repede la pensie, dacă au peste 40 de ani de cotizare.

Penalizări pentru pensiile sub limită de vârstă

Proiectul prevede însă și penalizări pentru pensiile sub limita de vârstă. Astfel, potrivit noii legi, pensia ar putea scădea cu 0,40% pentru fiecare lună de anticipare în cazul celor care au contribuit până la un an peste stagiul complet și coboară la 0,20% pentru cei care au între 4 și 5 ani peste stagiu.

Este vorba de bărbații care au cel puțin 60 de ani, iar în cazul femeilor între 58 și 62 de ani.

 

Practic, autoritățile vor să îi încurajeze pe români să lucreze cât mai mult.

Pe de altă parte, proiectul în forma actuală ar putea exclude de la Pilonul II de pensii persoanele fizice autorizate, cele cu venituri din drepturi de autor și alte surse extrasalariale.

Mihai Bobocea, APAPRExistă riscul ca toți cei care plătesc CAS, dar nu sunt salariați să fie excluși din pilonul doi și asta pentru că la enumerarea respectivă apăr un ,,ȘI" în loc de ,,SAU" cum era în legea actuală lucru care îi lasă pe aceştia fără controbuții viitoare la pilonul 2.

În prezent, persoanele fizice care nu sunt salariate şi obţin venituri extrasalariale anuale pentru plafonul de 12 salarii minime brute plătesc CAS în cotă de 25% prin declaraţia unică trimisă la Fisc. Din cota de 25%, 21,25% merge către pilonul I de pensii, pensia publică, iar 3,75% către pilonul 2 de pensii.

În acest moment, aproape un million de angajați din construcții, agricultură, industria alimentară și IT sunt scutiți de plată contribuției la pensie. Ministrul Muncii, Simona Bucura –Oprescu nu a dorit să comenteze noile modificări, însă potrivit unor surse guvernamentale, autoritățile vor modifica noua lege astfel încât să nu afecteze Pilonul II.

Pensiile vor fi majorate de două ori în 2024, o dată la 1 ianuarie cu 13,8%, și încă o dată la 1 septembrie, prin recalculare. În prezent, cheltuielile lunare cu pensiile se ridică la 9,66 miliarde lei, dar vor crește la 11,35 miliarde de la începutul anului și la 13,8 miliarde de la 1 septembrie 2024.

Text informații + VIDEO:stirileprotv.ro 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.