Social

VIDEO | Noua vârstă de pensionare din România, în tendințe europene

Ziarul de Vrancea
15 nov 2023 2318 vizualizări
Foto:arhiza ZdV, Credit foto:Romania TV
Foto:arhiza ZdV, Credit foto:Romania TV

Românii vor primi în septembrie 2024 pensii recalculate după formula: valoarea punctului de referință, înmulțită cu valoarea punctelor cumulate.Creșterea treptată a vârstei de pensionare la 65 de ani, cu posibilitatea ca, la un moment dat, dacă va crește speranța de viață, să fie și mai înaintată, îi îngrijorează pe mulți, mai ales pe femei. Sociologii spun că în Uniunea Europeană se practică astfel de vârste de pensionare. În Franța, însă, astfel de prevederi au stârnit proteste masive, greve și demonstrații.

VIDEO:Stirile TVR Online

Proiectul de lege a pensiilor dă peste cap socotelile unora care s-ar fi văzut pensionați mai devreme. Vârsta de pensionare crește treptat, pentru ca în 2035 și femeile, și bărbații să iasă la pensie la 65 de ani. Cine dorește, poate lucra și până la 70 de ani, cu acordul angajatorului.

Proiectul prevede ca, în cazul creșterii speranței de viață, să se majoreze și mai mult vârstă de pensionare. Practic, România se aliniază tendinței din mai toate țările Uniunii Europene, care au stabilit vârsta de pensionare în raport cu speranța de viață.

Italienii, de exemplu, cu o speranță de viată de 82 de ani și 7 luni, se pensionează la 67 de ani. Mai aproape de noi, cu o speranță de viată de 76 de ani și 5 luni, ungurii se pensionează la 65 de ani. În general, mai toate țările au o vârstă de pensionare unică pentru bărbați și femei.

Polonezii păstrează totuși diferențierea: doar bărbații se pensionează la 65 de ani.

E drept însă că în Uniunea Europeană există diferențe importante la capitolul sperantă de viață. România este pe penultimul loc, cu 72 de ani și 8 luni.

Chiar și în aceste condiții, în Franța, de exemplu, reforma pensiilor a nemulțumit profund societatea. Trei luni au protestat francezii față de noua lege.

Potrivit legii, toți românii vor primi în septembrie 2024 pensii recalculate după formula: valoarea punctului de referință, înmulțită cu valoarea punctelor cumulate. Cei care lucrează mai mult de 25 de ani primesc puncte ca bonus pentru fiecare an lucrat în plus.

Pensiile vor fi indexate în fiecare an, proporțional cu rata inflației.

Text informații:stiri.tvr.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.