VIDEO Astăzi despre academicianul care a efectuat primul transplant renal în România: Eugeniu Proca, un chirurg temerar. A introdus în activitatea clinică tehnici noi | A înființat primul centru de dializă. A reînființat Societatea Română de Urologie
Eugeniu Gh. Proca (n. 12 ianuarie 1927, Godeni, județul Argeș - d. 7 martie 2004, București) a fost un medic, membru de onoare al Academiei Române, fondator al Societății Române de Urologie. A efectuat primele transplanturi renale din România
A fost examtriculat din Institutul Medico-Militar fiindcă a aprins focul în sobă cu ziarul partidului – ziarul „Scânteia”. La câtva timp, însă, a fost reprimit, dar nu la militari, nu mai prezenta încredere, ci la civili.
Eugeniu Proca a absolvit Liceul Dinicu Golescu din Câmpulung-Muscel în 1945. A urmat cursurile Facultății de Medicină militară din București (1945-1949). După excluderea din Institutul militar, continuă studiile la Facultatea de Medicină din București (1951-1953). Deși șef de promoție, funcționează ca medic într-o mină de cărbuni de pe Valea Trotușului.
În 1953 intră, prin concurs, la Spitalul Panduri. În 1957 și-a susținut teza de doctorat Insuficiența renală acută, iar în 1969 a obținut titlul de doctor docent. Până în 1965, când devine șeful Clinicii de urologie de la Fundeni, parcurge toate etapele didactice numai prin concurs. Între 1963-1964 efectuează un stagiu la Institutul de urologie din Londra iar în 1967 efectuează cinci luni de stagiu la Boston, la Harvard.
În 1989, a reînființat Societatea Romană de Urologie (desființată în 1945), al cărui președinte a fost până în aprilie 1999, dovedindu-se un demn urmaș al profesorilor Herescu și Hortolomei; de asemenea, a reînființat Revista română de urologie.
A fost profesor de clinică chirurgicală urologică la Institutul de Medicină și Farmacie din București (din 1973); rector al Institutului de Medicină din București (1976-1978), ministru al sănătății (1978-1985). A fost elev al profesorului Th. Burghele, transferat la Fundeni după decesul profesorului Olănescu. A condus clinica Fundeni timp de 25 de ani, a avut o bogată activitate operatorie cunoscut ca un chirurg temerar, care a introdus în activitatea clinică tehnici noi.
Ca performanțe deosebite,realizarea primelor homo-transplante renale la om în România. Operează împreună cu colectivul clinicii de chirurgie cardio-vasculară Fundeni tumori gigante a rinichiului drept cu invazie în vena cavă inferioară cu tromboză. A înființat primul centru de dializă. Preocupările sale științifice au fost orientate spre cercetarea funcționalității normale și patologice a vezicii urinare, studierii fluxului plasmatic renal, hipertensiunii nefrogene, patologiei glandelor suprarenale. De numele său se leagă inițierea și elaborarea protocoalelor de diagnostic și tratament în tuberculoza aparatului urinar, infecțiile urinare și oncologie urinară, adoptate în întreaga țară.
Activitate științifică
realizarea primei dialize în România pentru tratamentul IRA la om, în 1959
efectuarea primului transplant renal la om în România - 1980
în colaborare cu clinica de chirurgie cardiovasculară, operează tumori gigante ale rinichiului drept cu invazii în vena cavă inferioară cu tromboză intraluminală plonjantă în atriul drept sub protecția circulației extracorporale
a efectuat primele operații reconstructive funcționale urologice utilizând tubul digestiv ca material reconstructiv
cea mai mare statistică în chirurgia endoscopică din țara noastră
a studiat aspecte ale fertilității masculine, ale HTA nefrologice, ale patologiei glandelor suprarenale și spațiului retroperitoneal a elaborat metoda de recuperare în maladiile neo-plazice ale aparatului reno-urinar
a fost coordonatorul Tratatului de Chirurgie
Activitate publicistică
Revista Română de Urologie - fondator în anul 1989 și redactor
Tratatului de Patologie Chirurgicală
Tratatul de Chirurgie (2 vol.)
Colaboreaza la:
Tratatul de Medicină Internă
Tratatul de Nefrologie
Tratatul de Practica Medicinii Interne în ambulatoriu
Referințe
^ a b Transplant, un sfert de veac, 2 mai 2005, Magda Marincovici, Jurnalul Național, accesat la 18 iulie 2013 Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "jurnalul2013-07-18" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
^ http://www.cnsas.ro/documente/2004%20-%20Membrii%20CC.pdf
Legături externe
Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
O descoperire uluitoare
Cu mijloacele de informare de acum, în care toţi devenim atunci când dorim şi mai ales când nu este cazul, scormonitori în biografiile și în cnp-urile orişicui şi de orişiunde, nu doresc să prezint lucurile îndeobşte cunoscute privind viaţa şi opera unui om „copleşitor de mare” cum a fost Acad. Eugen Proca, ci doar nişte chestiuni mai aparte.
Profesorul s-a născut în ziua de 12 ianuarie 1927 în comuna Godeni, în fostul judeţ Muscel. Era un „muscelean neaoş” unicul fiu al lui Gheorghe C. Proca şi al Mariei Proca. Muscelenii, oameni de sub munte, se ştie că sunt spirite dârze şi combative (vezi „partizanii musceleni”). Strălucit absolvent al Liceului ”Dinicu Golescu ”din Câmpulung Muscel ajunge în 1945 student al Facultăţii de Medicină din Bucureşti şi elev al Institului Medico-Militar. Această ambivalenţă formativă a fost, aproape din totdeauna, o soluţie la care au apelat mulţi copii foarte buni la învăţătură proveniţi din familii cu o condiţie materială modestă.
Am să fac o paranteză şi am să povestesc ceva ce am văzut cu ochii mei şi am auzit cu urechile mele, cândva, demult. De foarte demult …
Eram student al Institutului Medico-Farmaceutic (actual UMF Carol Davila Bucureşti) si elev-caporal la Institutul Medico-Militar. Prin bunăvoinţa Secretarului de partid al Institutului Medico-Militar, fiindcă eram un student cu rezultate onorabile la învăţătură, mi s-a permis ca în sesiunea de vară 1974-1975 să îmi pregătesc, noaptea târziu, examenele ce urmau să vină, într-o cameră mai ferită de zgomotul ubicuu din zona Gării de Nord. Atunci am descoperit în camera numită „Muzeul IMM” cataloagele foştilor absolventi. Erau nişte cărţi mari, cu coperţi groase, gen „ceaslov”, aşezate într-un dulap prăfuit. Aşa am răsfoit, plin de curiozitate cataloagele promoţiilor de viitori medici militari, în care în dreptul ficăruia era ataşată şi poza de licean. Promoţiile 1940 şi 1942 mi-au arătat chipurile tinere şi încrezătoare ale viitorilor generali şi profesori doctori chirurgi – Iuliu Şuteu şi Traian Oancea, oameni emblematici cândva pentru Spitalul Militar Central. Răsfoind pe îndelete, paginile îngălbenite de timp am fost contrariat să aflu, la un moment dat (era spre miezul nopţii) numele Eugeniu Gh. Proca, Godeni, Muscel 1927 ianuarie, intrat în Institutul Medico-Militar în 1945 şi dedesubt, peste toată foaia matricolă, era scris cu un creion roşu, gros, parcă văd şi acum, cuvântul: „EXMATRICULAT!”.
L-a iertat pe turnător
Anii au trecut nimicitor de repede pentru noi toţi şi, medic secundar fiind la a doua specialitate – urologia, între două operaţii i-am povestit Profesorului despre „răsfoiala mea” din urmă cu aproape 20 de ani. Timpurile erau tulburi, ca şi acum, dar i-am vazut ochii de un albastru-gri de nepătruns sclipind şi chiar mi-a povestit, ceea ce Dl. Dr. M. Mihailide a şi consemnat în subsolul unei cărţi. Mi-a spus că a fost examtriculat din Institutul Medico-Militar fiindcă a aprins focul în sobă cu ziarul partidului – ziarul „Scânteia”. La câtva timp, însă, a fost reprimit, dar nu la militari, nu mai prezenta încredere, ci la civili. Şi mi-a mai spus despre felul în care, în 1961, într-o zi de aprilie, într-o duminică, fiind de gardă, l-a primit cu înţelegere creştinească şi bunătate umană absolută şi i-a făcut dializa fostului său coleg de facultate. Era uremic şi doar dializa i-a mai prelungit zilele.
Colegul de facultate era cel care informase „organele” despre „focul din sobă”! Academicianul Eugen Proca a fost un creştin ortodox care a crezut în viaţa de apoi, şi care, cu siguranţă, de acolo de sus, ne priveşte cu înţelegere.
Academicianul Eugen Proca nu este numai creatorul şcolii moderne de urologie de la noi. El este şi rămane o figură emblematică pentru chirurgia română.
Percepţia mea, atât cât i-am stat în preajmă, a fost aceea de adevărat „Imperator”, inteligent la extrem, exigent cu sine, caustic cu farsorii, de o cultură vastă, tenace, mereu dornic de a se autodepăşi şi conştient, totdeauna, că meseria de chirurg nu are program.
De la răsărit și până la asfințit
Despre performanţele ştiinţifice şi clinice: realizarea primei hemodialize-7 aprilie 1959, de Ziua Mondială a Sănătăţii – la Spitalul ridicat de Profesorul său, Academicianul Th. Burghele, despre primul transplant de rinichi din România în februarie 1980 (operaţie pentru care era pregătit mental şi sufleteşte de foarte mult timp), despre modelul său paideic sunt lucruri care, îndeobşte, orice navigator IT le poate afla cu uşurinţă.
Ceea ce nu ştie aproape nimeni este faptul că atunci când a fost al doilea Ministru al Sănătăţii ca şi durată a mandatului (7 ani) muncea ca întotdeauna: zilumină. La ora 6 dimineaţa era la consultaţii. Apoi începea programul operator. La orele 11-12 pleca la Minster unde a încercat să rezolve multe probleme ale timpului: problema natalităţii (care acum aproape că nu mai interesează pe nimeni) introducerea concursurilor de promovare medicală şi multe altele, iar seara, la 20-21 se întorcea la spital, pentru contravizită …
Nu degeaba, se pare că „Tovarăşa” se mândrea cu Ministrul Prof. Dr.Proca spunând: „este singurul nostru Ministru care chiar şi munceşte”.
Faptul că numele Academicianului Prof. Dr. Docent. Eugeniu Proca, la 15 ani de la trecerea într-o lume mai bună şi mai dreaptă, nu se regăseşte în memoria unor instituţii de la noi, reprezintă încă o dovadă că pilda latinilor „Nemo propheta in patria sua” (cartea lui Luca capitolul IV, verset 24) sau în traducere românească: „nimeni nu e profet în ţara lui” rămâne de-a pururi şi, din păcate, perfect adevărat! …
Se pare că Oscar Wilde ne-ar fi luminat înţelegerea şi cu următorul aforism: „adevărul este rareori pur şi niciodată simplu…
Despre opera şi existenţa acestui Om am îndrăznit să prezint câte ceva din propriul meu adevăr.
General maior (rez.) medic Profesor universitar dr. Dan – Liviu Dorel Mischianu, medic primar Urologie, medic primar Chirurgie generală, doctor în medicină, competenţă în Managementul serviciilor de sănătate, membru corespondent al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR)
Sursa: evz.ro
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
