Social

Program european de asistență pentru romii și administrația din Mărășești

Mihai Boicu
15 iun 2017 2678 vizualizări

Programul ROMACT ajută la rezolvarea problemelor romilor prin acordarea de asistență acestora și administrației locale u ROMACT este un program finanțat de Comisia Europeană, care se aplică în mai multe țări

Primăria Mărășești și comunitatea de romi din oraș primesc asistență din partea ROMACT, programul european destinat integrării romilor în societate prin facilitarea accesului la locuințe, educație și locuri de muncă.  Reprezentanții ROMACT se implică în problemele comunității de romi din Mărășești și colaborează cu administrația orașului și alte instituții locale din noiembrie 2016. Această colaborare se va întinde pe o perioadă de 20 luni.

Una dintre etapele programului a constat într-o întâlnire organizată pe 14 iunie la sediul Primăriei Mărășești, la care au participat reprezentanții ROMACT, ai administrației orașului și ai instituțiilor locale. Cu această ocazie, a fost prezentat scopul acestui program și s-au discutat diferite probleme privind integrarea romilor și cum pot fi ajutați membrii acestei comunități.  ”Prin ROMACT nu se oferă un sprijin clasic, financiar, beneficiarilor programului, în sensul că rolul nostru este de a acorda asistență primăriei pentru a gestiona problemele comunității rome”, a explicat Poliana Cătălin, facilitator al Programului ROMACT pentru Vrancea, după cum se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Mărășești. Colaborarea dintre Primăria Orașului Mărășești și ROMACT s-a concretizat, până acum, în acordarea de consultanță gratuită, juridică sau pentru diferite proiecte, cursuri gratuite pentru achiziții publice și manager proiect, implicarea cetățenilor de etnie romă, constituiți în grupul local de acțiune, în procesul de consultare/implicare în luarea deciziilor privind problemele comunității. În perioada următoare urmează a fi finalizat un plan local de acțiune locală privind situația romilor, care va fi inclus în strategia de dezvoltare a orașului. ”Programul ROMACT  este un instrument foarte util pentru cunoașterea și rezolvarea problemelor pe care le au membrii comunității de romi din orașul Mărășești. Rolul nostru ca administrație locală este de a ajuta la integrarea cetățenilor de etnie romă, iar prin ROMACT putem face încă un pas pentru realizarea acestui obiectiv. În plus, prin programul ROMACT s-a oferit posibilitatea îmbunătățirii gradului de pregătire profesională al funcționarilor din administrația publică locală”, a declarat la rândul său primarul Valerică Chitic. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.