Social

Liderul Sindicatului Liber Ambulanța Vrancea avertizează: Noua lege a pensiilor crează mari probleme în sistemul de sănătate prespitalicesc!

Ziarul de Vrancea
23 nov 2023 4129 vizualizări

Într-o declarație transmisă cotidianului nostru luni, 20 noiembrie 2023 înainte de votul decisiv dat de parlamentari în Camera Deputaților, liderul Sindicatului Liber Ambulanța Vrancea, Ionuț Bălan avertiza că noua lege a pensiilor creează mari probleme în sistemul de sănătate prespitalicesc. Acesta mai menționa că „sunt posibile întârzieri tactice la solicitările cu risc major. Totul depinde de votul din plen din această seară. La nivel central sunt luate în calcul mai multe forme de protest, inclusiv greva foamei. Aceste nemulțumiri au apărut, după ce s-a hotărât în grupul de lucru a comisiei de specialitate, că personalul operati v din unitățile civile nu va fi încadrat la condiții deosebite." Între timp, luni seară p roiectul legii pensiilor a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor cu 199 de voturi „pentru", 39 de voturi „împotrivă" şi 17 abţineri.

 

Ionuț Bălan, liderul Sindicatului Liber Ambulanța Vrancea, luni 20 noiembrie, înainte de votul decisiv dat de parlamentari în Camera Deputaților: „Dezbaterile pe noua lege a pensiilor creează mari probleme în sistemul de sănătate prespitalicesc. Avertizez că sunt posibile întârzieri tactice la solicitările cu risc major. Totul depinde de votul din plen din această seară (n.r. luni 20 noiembrie 2023). La nivel central sunt luate în calcul mai multe forme de protest, inclusiv greva foamei. Aceste nemulțumiri au apărut după ce s-a hotărât în grupul de lucru a comisiei de specialitate, că personalul operativ din unitățile civile nu va fi încadrat la condiții deosebite."

Citiți și: VIDEO | Proiectul legii pensiilor, adoptat de plenul Camerei Deputaţilor cu 199 de voturi „pentru", 39 de voturi „împotrivă" şi 17 abţineri

Zi decisivă pentru reforma sistemului de pensii. A venit rândul deputaţilor să îşi dea votul pe proiectul Guvernului, aprobat deja de Senat săptămâna trecută. Legea a trecut ușor de Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, cu câteva amendamente, chiar dacă opoziția a protestat. Un sindicalist din serviciile de Ambulanță a anunțat chiar că intră în greva foamei, nemulțumit de prevederile proiectului de lege.

 

ACTUALIZARE Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul legii pensiilor, elaborat de Guvern. S-au înregistrat 199 de voturi „pentru", 39 de voturi „împotrivă" şi 17 abţineri.

ACTUALIZARE Deși legea pensiilor a fost votată fără emoții în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, de la dezbateri nu a lipsit scandalul. În timpul discuțiilor, membrii AUR au pus la cale un protest silențios, cu pancarte prin care denunțau intenția Guvernului de a crește pensiile ca mincinoasă. Prezentă în comisie, Simona Bucura, ministrul Muncii a susținut proiectul de lege.

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale: Ne dorim să aducem în zona de echitate femeile și bărbații, respectiv să corectăm inechitățile în ce privește indemnizația cunoscută ca pensie minimă. Este o lege esențială pentru români și România având în vedere negocierile pe care le avem cu privire la PNRR.

Opoziția critică proiectul de lege din mai multe direcții. Deputații USR reproșează Guvernului că ascunde cifrele privind impactul bugetar al majorării pensiilor calculat de Banca Mondială, pentru că știe că nu are de unde să scoată banii.

Cristian Seidler, deputat USR: Este o lipsă de respect față de pensionari să le promiți ceva știind că nu ai cu ce să respecți promisiunea. E cea mai mare lipsă de respect a oricărui politician.

Nemulțumiți au fost și o serie de reprezentanți sindicali. Liderul Sindicatului Serviciilor de Ambulanță a anunțat chiar că a intrat în greva foamei, pentru că noua lege nu mai prevede condiții speciale de muncă pentru ambulanțieri.

Gheorghe Chiș, lider de sindicat, Federaţia Ambulanţierilor din România: Având în vedere votul de azi pentru Serviciile de Urgență din România, mi-am asumat personal să intru în greva foamei începând de acum. Vor veni și colegi din teritoriu să intre în greva foamei.

Proiectul de lege a intrat în dezbatere în plenul Camerei Deputaților, iar votul e programat pentru această seară. Legea ar urma să fie promulgată până la finalul anului, iar de la 1 ianuarie să producă efecte.

A început dezbaterea în plenul Camerei Deputaților, după ce ore întregi noua lege a pensiilor a fost dezbătută în Comisia de muncă a Camerei Deputaților.

 

Au fost aprobate câteva amendamente. Unul dintre ele prevede că dacă la 1 septembrie, în momentul recalculării pensiilor, un pensionar se alege cu o pensie mai mică atunci acesta va primi pensia în plată. Așadar, niciun pensionar nu va avea pensia mai mică în urma recalculării.

Oana Țoiu, deputat USR: Vorbim de o generație care când ajunge la pensie se raportează la un număr mult mai mic de persoane care vor contribui la fondul de pensii. Și acum Pilonul 1 este completat cu venituri care nu țin de contribuții pentru că ele sunt mai mici decât cele necesare. Așa că nu văd care poate să fie obiecția Guvernului de a asigura o sursă de venituri suplimentară. Putem să menționam Norvegia pe resurse naturale pe care și România le are din plin.

Eva Csep, deputat UDMR: Noi propunem ca la articolul 5 să se elimine referirea la un interval de maximum 3 ani, să fie eventual majorată în funcţie de evoluţia speranței de viaţă în România vârsta standard şi perioada de contributivitate.

Antonio Andrușceac, deputat AUR: Dați loc dezbaterii că vrem să tragem la aceeași căruță. Nu suntem unii împotriva altora, iar o să iasă ceva ce nu poate fi aplicat.

Proiectul legii pensiilor a intrat luni, 20 noiembrie 2023, în dezbaterea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor, după cum a decis săptămâna trecută Biroul permanent al forului legislativ.

Termenul de depunere a amendamentelor a fost 17 noiembrie, iar termenul de depunere a raportului este data de 20 noiembrie, acesta urmând să fie dezbătut şi în şedinţa de plen.

Senatul a adoptat, marţi, proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii, conform căruia pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă.

S-au înregistrat 85 de voturi "pentru", şase voturi "împotrivă" şi 19 abţineri.

Majoritatea amendamentelor adoptate de Senat au fost ale grupurilor PNL şi PSD.

Conform proiectului Guvernului, de la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 pensiile se majorează în urma recalculării după noua formulă.

Dreptul la pensie se obţine după minim 15 ani de contribuţii, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate (studii universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul, deportarea, prizonieratul sau detenţia politică). Totodată, urmează să se egalizeze treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani.

Text informații + VIDEO:stiri.tvr.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.