Social

Când vor fi plătite pensiile în ianuarie 2024. Perioada în care aduc poștașii banii

Ziarul de Vrancea
5 ian 2024 1936 vizualizări

Ministerul Muncii a prezentat miercuri, 03 ianuarie 2024 calendarul plăţii pensiilor în ianuarie 2024, arătând că distribuirea pensiilor pe teren, la domiciliul beneficiarilor, se va efectua începând cu data de 5 ianuarie 2024.

Plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11-12 ianuarie 2024.

„Casa Naţională de Pensii informează că în luna ianuarie 2024 plata pensiilor la Poştă se face conform convenţiei încheiate între cele două instituţii. Fondurile necesare s-au transmis astăzi către Poşta Română”, a anunţat Ministerul Muncii.

"Calendarul plății pensiilor în ianuarie 2024

Casa Națională de Pensii informează că în luna ianuarie 2024 plata pensiilor la Poștă se face conform convenției încheiate între cele două instituții. Fondurile necesare s-au transmis astăzi(n.r. miercuri 02 ianuarie 2024) către Poșta Română.

Astfel, sumele virate vor ajunge în conturile Poștei Române SA pe data de 4 ianuarie 2024.

Iar distribuirea pensiilor pe teren ( la domiciliul beneficiarilor) se va efectua începțnd cu 5 ianuarie 2024.

Totodată menționăm că plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11-12 ianuarie 2024.

Facem precizarea că deschiderea de credite de la Ministerul Finanțelor pentru plata pensiilor în luna ianuarie 2024 s-a făcut din 29.12.2023 cu utilizarea creditelor începând cu data de 03.01.2024 și cu încadrarea in limitele lunii ianuarie 2024, aprobate de Guvern."-Ministerul Muncii și Solidarității Sociale


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.