Social

Apel umanitar, după incendiul care a cuprins o gospodărie din Măicănești duminica trecută

Ziarul de Vrancea
12 aug 2020 2566 vizualizări

Reamintim că duminică, 9 august 2020,  în jurul orei 10:10, un apel primit prin intermediul nr. unic de urgențe 112 anunța producerea unui incendiu la o gospodărie din localitatea Măicănești. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani care au acționat pentru stingerea incendiului în cooperare cu S.V.S.U. Măicănești.

În urma incendiului au ars acoperișul locuinței pe o suprafață de cca. 120 mp, acoperișul unei anexe pe o suprafață de cca. 20 mp și bunurile din acestea. Cauza probabilă a producerii incendiului este focul deschis în spații deschise, conform informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea. 

Astăzi au apărut amănunte suplimentare despre acest caz de la Măicănești, devenit unul social. Astfel, s-a aflat că în gospodăria afectată de incendiu, precum se poate observa din fotografii, locuiau trei familii. După incendiul de duminică,15 oameni în total, din care 7 minori, au rămas fără casă. După ce locuința le-a fost distrusă de flăcări, ei stau sub cerul liber. 

Conform informațiilor aflate, gospodăria afectată este poziționată la marginea comunei Măicănești, lângă un canal, fără apă potabilă și fără alimentare cu energie electrică. Având în vedere implicațiile sociale ale celor afectați de incendiu, un apel la ajutor umanitar este lansat de apropiații familiei sprijiniți în demersul lor de președintele Partidei Romilor filiala Vrancea, Constantin Toader.

Aceștia fac apel către cei care au posibilitatea să le ofere celor năpăstuiți de soartă ajutor pentru ca ei să-și poată ridica o locuință până nu se schimbă condițiile meteorologice. În perioada imediat următoare, se speră ca localnicii din Măicănești afectați de incendiul de duminică să primească locuințe modulare.

”Aceste persoane nu au, acum, unde locui, împreună cu cei 7 copii. Eu le-am promis că, împreună cu Instituția Prefectului Județului Vrancea, vom face tot posibilul pentru a li se oferi niște locuințe modulare până găsim o alternativă”, a declarat Constantin Toader, președintele Partidei Romilor Pro-Europa Vrancea citat de presa locală. De asemenea, pe contul de facebook Toader Constantin, președintele Partidei Romilor filiala Vrancea menționează pentru cei care vor să ajute localnicii de la Măicănești afectați de incendiu că ”pot lua legătura cu Titi Ciochină, la numărul de telefon 0740 513504.” 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.