Social

VIDEO!!! Mandrilă, uns manager general al Spitalului Judeţean

Raluca Manolache
4 dec 2012 3724 vizualizări
La învestire a fost prezent şi dr. Nicolae Moise, fostul manager al Spitalului. “In viaţă sunt şi momente în care urci şi momente în care trebuie să revii la activitatea de bază”, i-a spus prefectul lui Moise. Mandrilă le-a spus medicilor şefi de secţii că vine cu un suflu nou

Social-democratul Constantin Mandrilă şi-a preluat ieri scaunul de manager de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Focşani, unitatea cu cel mai mare număr de angajaţi din judeţ, peste 1.400 de persoane. Prefectul liberal Cătălin Kanty Popescu l-a învestit ieri în funcţia de manager, dand citire ordinului de numire, semnat pe 27 noiembrie, de ministrul Sănătăţii, Raed Arafat. Întalnirea a fost la Spitalul Judeţean, printre invitaţi fiind medicii şefi de secţie, membrii Consiliului de Administraţie şi Comitetului Director. Nu a lipsit nici fostul manager al unităţii, dr. Nicolae Moise, care va fi nevoit să revină în poziţia de şef al compartimentului ORL din spital. Cu această ocazie, prefectul i-a transmis “succes în continuare pentru că asta este viaţa”.

“În viaţă sunt şi momente în care urci şi momente în care trebuie să revii la activitatea de bază. Spitalul şi-a desfăşurat normal activitatea”, a comentat prefectul, lăsand să se înţeleagă că guvernarea USL vrea să lucreze cu oameni agreaţi. Cum nu prea are exerciţiul apariţiilor publice, noul manager Mandrilă nu a spus foarte multe lucruri. “Sper să avem o colaborare cat mai bună. Vin cu un suflu nou, în sensul de a  veni cu un management nou, cu o administrare nouă, în aşa fel încat, împreună cu dumneavoastră, să ducem activitatea medicală acolo unde îi este locul”, le-a spus Mandrilă doctorilor care au participat la învestire. Cu toate că numirea a starnit oarece indignare prin spital, la învestire nimeni nu a făcut nici un comentariu referitor la trecutul penal al noului director.

După cum se ştie, Mandrilă a devenit manager general al celui mai mare spital din judeţ după ce în urmă cu 5 ani a fost condamnat cu suspendare pentru furt de conserve din rezerva de stat, pe timp de calamitate, la inundaţiile din 2005. Chiar dacă are această pată morală, oficialii Ministerului Sănătăţii nu au ezitat să-l numească în post, întrucat acesta se consideră reabilitat  şi cu cazierul curat. Mai mult, Mandrilă a fost puternic susţinut de PSD, principalul partid din coaliţia de guvernămant. Contractul de management va fi semnat pentru o perioadă de maximum 3 ani. După această schimbare, se va lua în discuţie şi scoaterea la concurs a celorlalte posturi de conducere din spital respectiv director medical, director economic , director administrativ şi director îngrijiri. Aceste posturi sunt ocupate în prezent de dr. Valentin Ochean, ec. Ionica Popescu, Viorel Pîsu şi Valerica Miron. (Raluca MANOLACHE)

Pe pagina webtv a Ziarului de Vrancea puteţi urmări imagini video de la învestirea lui Constantin Mandrilă.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 28

Adaugă comentariu
vrancean, acum 3974 zile, 20 ore, 51 minute, 25 secunde
NASA isi da singura cu stangul in dreptul. Din tot ce-a scris rezulta caracterul grotesc al acestor personaje animate: Mindrila, amanta, nasa si cei din anturajul lor. NASA vrand sa jigneasca pe citeste integral
una, acum 4158 zile, 19 ore, 39 minute, 37 secunde
Conserva,n-ai fost instruit la ce folosesc birourile?Tot la prostii te gandesti?JALE daca astfel de oameni sunt la conducere!
una, acum 4158 zile, 19 ore, 48 minute, 47 secunde
Pai dupa cum scrie NASA acest HOT face nunta pt bani ca tot nu-i ajung desi acuma e ditamai dereftoiu.Si sa inteleg ca posturile de conducere se dau numai "pe ochi frumosi",ca postul ala citeste integral
ionela, acum 4159 zile, 6 ore, 18 minute, 38 secunde
@logopedu' si nasa (care sunt aceeasi persoana): la ce imaginatie bogata si ce limbaj vulgar ai, n-ar strica, ba MINDRILA CIORDILA (ca te cunoastem dupa compozitie ca tu esti) un consult la citeste integral
sularau, acum 4159 zile, 8 ore, 24 minute, 41 secunde
Mai femeilor, incetati cu balacareala, se vede clar ca tipul (costelus, ca sa nu-l confundam cu celalalt) e mare gagicar, acum v-a intaratat pe toate, luati-va adio de la el, la ce asistente frumoase citeste integral
eba, acum 4159 zile, 11 ore, 26 minute, 11 secunde
raduc, daca esti tare omule ne dai si numele judecatoarei, marele izvor sentimental al lui nea Nelutu celmai mare vice de cj? mare crai mai e mocanu asta..............
R.A.(N.E.CURATU), acum 4159 zile, 11 ore, 51 minute, 46 secunde
Felicitari domnule Mindrila....Acest post va apartine de drept si a fost CONSERVAt special pt dvs..Sa va implicati,sa faceti o treaba buna,.iar rezultatele nu vor intarzia sa apara...Modernizati ,dar citeste integral
ALINA, acum 4159 zile, 13 ore, 29 minute, 13 secunde
Felicitari,d-nule Mindrila. Lasati PDL-ul sa scrie,ca doar cu asta or ramane si ei saracii. Ce le-a mai ramas decat scrisul. O sa va rugati sa va primeasca d-nul Oprisan in Partid,macar sa dati cu citeste integral
logopedu, acum 4159 zile, 13 ore, 37 minute, 22 secunde
pt ionela,care mai ieri era racoasa.adica tot taranca ai ramas retar...-o. Esti o fosta pros......a,care pe unde ai trecut,ai imprastiat numai venin. ai uitat cand ma amenintai ca daca nu te regulez citeste integral
OMU, acum 4159 zile, 13 ore, 53 minute, 23 secunde
Felicitari Costelus tata,era si timpul sa-ti pui pirostriile.Sa auzim de bine omule...Iar pt.NASA. I-ai zis-o bine lu (cenzurat),ca si eu o cunosc pe scumpetea de Mirelusa. Of...dulcica mica te salut citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.