Social

Virozele respiratorii continuă ofensiva

Raluca Manolache
20 nov 2012 738 vizualizări
Tot mai mulţi vranceni au probleme de sănătate din cauza vremii schimbătoare. Aproape 1.000 de persoane s-au prezentat la medic în ultima săptămană, după ce s-au îmbolnăvit

Situaţiile realizate de specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea arată că 793 de persoane au fost diagnosticate cu infecţii respiratorii acute, însă marea majoritate a bolnavilor nu au rămas în spital, iar altele 284 persoane au aflat că suferă de pneumonie. Cei mai afectaţi de temperaturile scăzute sunt copiii. Nu a existat niciun caz de gripă. De altfel, la nivelul judeţului a demarat campania de vaccinare gratuită împotriva gripei. DSP a primit, în prima tranşă, 5.800 doze de vaccin din cele 31.708 doze solicitate. În cadrul campaniei vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.