Social

Detector de supravietuitori in Vrancea

Raluca Manolache
28 feb 2009 1185 vizualizări
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta s-a laudat cu dotarile

Pompierii vrinceni si-au dat ieri intilnire la Cercul Militar pentru a marca "Ziua Protectiei Civile". Alaturi de cei care poarta insemnele civile si care au sarbatorit 76 ani de la infiintarea protectiei civile in Romania s-au aflat autoritatile locale. Au fost prezenti primarul orasului Focsani, Decebal Bacinschi, dar si echipa de la conducerea Prefecturii. Cu aceasta ocazie, prefectul Raluca Dan l-a prezentat si pe Sorin Hornea, care a fost inscaunat ieri in functia de subprefect, dupa ce si-a depus juramintul, dar si pe subprefectul Ion Oprea, spunind mai in gluma, mai in serios, ca "noi vom fi cei cu care va veti bate". Dupa acest moment, s-a prezentat un scurt istoric privind infiintarea Protectiei Civile, iar presedintii comitetelor locale pentru situatii de urgenta au primit diplome aniversare pentru contributia la perfectionarea sistemului de raspuns pentru scoaterea de sub pericol a cetatenilor. Printre cei care au fost apreciati pentru colaborare au fost edilul din Focsani, dar si primarii din Marasesti, Tifesti, Pufesti, Nistoresti sau alte comune. Conducerea ISU Vrancea a mai pregatit si o expozitie de dispozitive si aparatura pe care le folosesc angajatii serviciului de Protectie Civila. Au fost expuse elemente de munitii, un detector de metale, un explozor, dar si detectorul de supravietuitori de sub daramaturi, echipament care exista la ora actuala doar in judetul Vrancea. Bioradarul, care a fost cumparat acum doi ani cu bani de la Consiliul Judetean, este un echipament de inalta tehnologie ce poate depista victimele care se afla sub daramaturi chiar la 10 metri adincime, in caz de cutremure de pamint. Aparatul este folosit impreuna cu un laptop pe care a fost instalat programul necesar pentru interpretarea datelor. Invitatilor li s-a prezentat si ultima masina de interventie achizitionata de comitetul pentru situatii de urgenta din Panciu. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.