Social

Trei răniţi în urma unui accident între Panciu şi Tişita

Gabriel Sava
4 sep 2016 3309 vizualizări
Soferul vinovat a intrat pe contrasens imediat după un vârf de rampă u acesta a spus că a încercat să evite un autoturism oprit pe sensul său u cele două tinere aflate în Corsa au fost grav rănite

Două autoturisme Opel s-au tamponat sâmbătă, la orele prânzului pe DN 2L, din accident rezultând rănirea tuturor pasagerilor. Este vorba despre două tinere aflate în autoturismul Opel Corsa, care circula regulamentar şi despre şoferul autoturismului Opel Vectra, care a provocat accidentul.
Totul s-a întâmplat într-un moment de neatenţie al şoferului de pe Vectra, Adrian Hărăbor, 34 ani din Gugeşti. Acesta rula dinspre Panciu către Tişiţa şi, în zona intrării către Sovejana, într-un vârf de rampă, a intrat pe contrasens în coliziune cu Opelul Corsa condus de Ana Maria Badea, de 35 ani din Panciu. Tânăra se mai aflaîn maşină cu o prietenă de 33 de ani, tot din Panciu. Conform reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” din Focşani, şoferiţa a fost diagnosticată cu politraumatism, traumatism coapsă şi genunchi stâng prin accident rutier, fiind internată în secţia de ortopedie ATI. Şi şoferul care a provocat accidentul a fost diagnosticat cu politraumatisme, contuzie cutie toracică şi traumatism cranio-cerebral închis cu escoriaţii, fiind internat în secţia de chirurgie. În spital se află şi cea de a doua tânără din Opelul Corsa. “Autoturismul Opel Vectra circula din direcţia Panciu către Tişiţa. Din câte declară conducătorul auto, pe partea sa de mers se afla oprit un alt vehicul, a încercat să depăşească obstacolul, a intrat pe sens opus. Şoferul a declarat că nu le-a văzut pe tinerele cu Opelul Corsa. Au rezultat trei victime, cele două tinere din autoturismul Corsa şi şoferul Opelului Vectra”, ne-au spus oamenii legii aflaţi la locul accidentului. Din primele cercetări se pare că autoturismul Opel Vectra, înmatriculat în Brăila, dar aparţinând unui tânăr din Gugeşti, în încercarea de a depăşi un autoturism staţionat pe banda sa de mers, a intrat pe contrasens unde a lovit în plin un autoturim Opel Corsa, care circula regulamentar. Conducătorul autoturismului Opel Vectra a efectuat depăşirea într-o zonă cu linie continuă şi a susţinut că nu a văzut maşina celor două tinere venind pe contrasens. În urma impactului, autoturismul Opel Corsa a fost scos de pe carosabil. La faţa locului au ajuns şi criminaliştii care au efectuat măsurători pentru a stabili în ce condiţii s-a produs evenimentul rutier. Din primele informaţii, niciunul dintre conducătorii auto nu consumase alcool. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.