O tanără din Focşani a născut acasă, cu o moaşă şi o asistentă
Tanăra din Focşani care a trimis o cerere conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă din oraş prin care solicita ca la naştere să îi fie respectate o serie de drepturi, a născut acasă, la nişte prieteni din Bucureşti, asistată de o moaşă şi de o asistentă. Bebeluşul, care a avut la naştere aproape 4.300 de grame, este perfect sănătos, ca şi tanăra mămică de altfel. Raluca Maria Simion, în timp ce era însărcinată în 37 de săptămani, a trimis o adresă Spitalului Judeţean în care menţiona că se pregăteşte să aducă pe lume un al doilea copil şi vrea să fie însoţită la naştere de soţul ei. Femeia cerea, între altele, ca bebeluşul să nu fie spălat, ci şters, iar alăptarea să se facă la cerere, nu după program. Mămica mai solicita deasemenea să fie tratată cu calm şi să nu se ţipe la ea când este în travaliu, să nască în ce pozitie se va simţi mai confortabil, iar bebeluşul să-i fie aşezat imediat pe piept. “Condiţiile din spital nu sunt chiar aşa cum ar trebui şi vreau să mă asigur că, indiferent cu cine nasc şi cine este de gardă în ziua respectivă, mi se vor asigura anumite condiţii pe care eu le consider bune pentru naşterea copilului meu. Am solicitat ca după ce nasc, copilului să nu i se taie imediat cordonul ombilical, pentru că din ce am citit am aflat că acest aspect îl va ajuta din punct de vedere al sănătăţii. La fel şi în privinţa alăptării. Este foarte importantă alăptarea în primele ore de viaţă, iar aceasta să se facă la cerere, nu la program”, spunea Maria Raluca Simion, de profesie psiholog. De asemenea, mămica voia să fie asistată la naştere de soţul ei, aşa cum se întâmplă la clinicile din Occident sau în cele private. Unul dintre punctele din scrisoarea sa facea referire şi la modul în care cadrele medicale trebuie să o trateze când aduce pe lume copilul. “Solicit să fiu tratată cu răbdare, calm şi respect, să mi se vorbească pe un ton cât mai scăzut şi liniştit”, preciza Maria Simion în scrisoarea către Spital.
La Judeţean nu sunt săli de naştere private
La acea dată Spitalul Judeţean a dat un răspuns viitoarei mămici, precizand că unele dintre cerinţele femeii erau perfect normale şi fireşti, iar unitatea spitalicească le-a introdus deja în protocolul de naşteri. Alte solicitări, cum ar fi evitarea consultaţiei oftalmologice a copilului sau alte consultaţii acordate bebeluşului imediat după naştere îi puteau fi respectate cu condiţia ca mama să îşi exprime dorinţa în scris şi să semneze în acest sens, asumandu-şi întreaga responsabilitate pentru lipsa actului medical în acest caz. Au existat în petiţia femeii şi cerinţe care nu puteau fi îndeplinite de Spital. Fiind un spital judeţean, unitatea nu dispune de săli de travaliu sau naştere private, la fel ca în cazul clinicilor particulare, motiv pentru care ar fi existat din acest punct de vedere un impediment ca tatăl să-i fie alături pe toată durata travaliului, pentru o chestiune legată de intimitatea celorlalte gravide. Alte cerinţe nu au putut fi luate în consideraţie pentru că puteau să pună în pericol viaţa mamei sau a bebeluşului. (ZdV)