VIDEO!!!"Salvaţi inimile". Defibrilator performant de 6.500 euro pentru Spitalul Mare
O şansă la viaţă pentru bolnavii internaţi în secţia de cardiologie! Secţia Spitalului Judeţean de Urgenţă„Sf. Pantelimon” Focşani a primit, ieri, o donaţie din partea Clubului Rotary Varana Focşani. Unitatea a primit un defibrilator modern, defibrilator automat bifazic cardiolife TEC - 5631K cu pacemaker extern integrat în condiţiile în care aparatele utilizate până în acest moment de doctori erau foarte vechi. Aparatul a costat 6.500 euro. „Aparatul este extrem de util pentru secţia noastră. Viaţa unui om deseori depinde de prezenţa acestui aparat. Aparatul este folosit şi pentru tratarea unor tulburări de ritm cronice, nu numai de urgenţă dar şi pentru tratamentul pe care noi, în secţia noastră, îl realizăm”, a precizat dr. Cristina Benguş, medic cardiolog la Spitalul Focşani. Defibrilatorul a ajuns la Spitalul Focşani pentru că proiectele demarate în ultimul an de rotarieni au avut ca temă principală inima. A fost organizat un marş spectaculos, cu un traseu ce se află şi acum pe străzile din Focşani, a fost organizat Balul Rotary intitulat sugestiv „Lumina Inimilor”, a fost dotat, renovat şi reconfigurat Centrul de Tranfuzii Sanguine din Vrancea şi s-a dat startul campaniei de conştientizare privind importanţa donării de sânge. „Pentru noi este o mare bucurie că am reuşit cu sprijinul colegilor, cu sprijinul oamenilor de bine, să facem această donaţie. Acest an, 2014 - 2015, l-am declarat «Anul inimii» şi nu puteam să-l încheiem altcumva decât tot cu un proiect dedicat inimii, pe care l-am numit simplu «Salvaţi inimile». Cu acest efort al nostru, dumneavoastră, cei care sunteţi în permanenţă prezenţi aici, care încercaţi să faceţi miracole, o să vă fie mai uşor să salvaţi inimile”, a spus Elena Stoica, preşedinte Rotary Varana Focşani, aflată la final de mandat.
Echipă specială pentru cazurile de stop cardio-respirator
La nivelul Spitalului Judeţean din Focşani a luat fiinţă în această perioadă şi o echipă specială de intervenţie pentru cazurile de stop cardio-respirator. Odată cu această donaţie, un alt aparat utilizat în secţia de cardiologie va putea fi disponibilizat în vederea utilizării acestuia de către medicii aflaţi în această echipă specială. „Deşi este un moment de bucurie prilejuită de faptul că avem un aparat foarte bun, este şi o mică tristeţe pentru mine pentru că ajungem să ne bucurăm că obţinem de la alţii lucruri pe care ar fi trebuit să le avem noi şi pe care nu le avem, pentru că nu prea suntem lăsaţi să le avem. Pe lângă faptul că este un aparat extrem de necesar şi de util, este de două ori necesar pentru că, apărând acest aparat pe secţie, putem disponibiliza un alt aparat pentru echipa de intervenţie constituită la nivelul spitalului”, a menţionat dr. Valentin Ochean, directorul medical al Spitalului Judeţean Focşani. Şi managerul unităţii, Constantin Mîndrilă, a ţinut să le mulţumească rotarienilor pentru gestul făcut. Spitalul Mare a beneficiat de mai multe donaţii din partea Clubului Rotary Varana Focşani. (Raluca MANOLACHE)