Atenţionare: cardul de sănătate nu conţine bani... nu merge la bancomat!
După ce în ultimele zile internetul a fost invadat de mesaje potrivit cărora cardul de sănătate ar conţine sume de bani, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii atrag atenţia că acest lucru nu este real. “Precizăm încă o dată că, acest document nu poate fi utilizat în sistem bancar şi nici nu conţine sume de bani destinate asiguraţilor, aşa cum eronat există mai multe comunicări pe diverse reţele de socializare. Cardul naţional de sănătate primit de asigurat conţine numai datele de identificare ale asiguratului. Atragem atenţia că astfel de mesaje care dezinformează opinia publică produc confuzie care poate duce la tensiuni între pacienţi şi furnizorii de sănătate. MS şi CNAS consideră că astfel de informări tendenţioase pun în pericol procesul de implementare a sistemului şi reprezintă încercări de blocare a unui sistem care are ca scop stabilirea unei discipline financiare şi stoparea fraudelor din sistem”, se arată într-o informare de presă. Autorităţile atrag atenţia că pe card şi în memoria electronică a cardului sunt imprimate următoarele informaţii:
- Numele şi prenumele asiguratului
- Codul unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate
- Numărul de identificare al cardului naţional de asigurări sociale de sănătate (CID)
- Data naşterii
- Termenul de valabilitate al cardului (5 ani). Doar la cererea asiguratului, medicul de familie poate inscripţiona pe cardul de sănătate date medicale.
197.836 de carduri pentru vrânceni
Unii asiguraţi nu vor cardul de sănătate şi solicită adeverinţa de înlocuire a acestuia. Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea a realizat o situaţie statistică, la solicitarea oficialilor de la Bucureşti, cu privire la cardurile expediate vrâncenilor şi adeverinţele de înlocuire a cardului eliberate în această săptămână. Pentru Vrancea, au fost tipărite până în acest moment 197.836 de carduri, iar 186.789 din acestea au fost distribuite de poştaşi. 11.047 carduri au fost returnate la sediul “băncii sanitare” şi 1.027 carduri dintre acestea au fost predate titularilor. 70 carduri au ajuns la destinatari prin intermediul medicilor de familie. De asemenea, în această săptămână, 36 de persoane au solicitat adeverinţa de înlocuire a cardului deoarece nu doresc să utilizeze acest nou instrument de validare a serviilor medicale. Au fost însă şi 100 de adeverinţe de asigurat eliberate pentru persoanele care nu au intrat încă în posesia cardului. Oficialii din sănătate atrag atenţia că asiguraţii beneficiază de servicii medicale în baza cardului naţional sau a unor adeverinţe. (Raluca MANOLACHE)