Social

Pieton accidentat grav la Ţifeşti

Dan Chiriac
9 mar 2015 1464 vizualizări
Un alt accident cu trei răniţi uşor a avut loc ieri dimineaţă la oborul de vite u de 8 Martie, şoferii s-au întrecut cu băutura

Un bărbat a fost rănit grav în urma unui accident rutier produs la Ţifeşti. Poliţiştii au stabilit că pe DJ 205B, Marius C., 32 ani, din localitate, în timp ce conducea  un autoturism, din cauza neatenţiei, l-a acroşat şi accidentat grav pe Constantin C., 42 ani, din comuna Puieşti, judeţul Vaslui. Bărbatul se deplasa pe partea carosabilă. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a accidentului. Un alt accident a avut loc ieri dimineaţă, la oborul de vite. Poliţiştii au stabilit că  Ionel Cîrlioru, 46 ani, din Nereju, în timp ce conducea o autoutilitară, a intrat în coliziune cu o maşină condusă de Ion Chichiur, 44 ani din Nereju. Trei persoane au fost rănite uşor în urma accidentului provocat de primul conducător auto, care nu a fost atent în momentul accidentului.

Bărbaţii au băut pentru femei de 8 Martie

Poliţiştii au organizat o razie de amploare în ziua de 8 martie pentru a-i depista pe cei care conduc sub influenţa alcoolului. Astfel, poliţiştii focşăneni l-au depistat pe Florin Uşurelu, 22 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirea Principatelor, iar cu ocazia controlului a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i s-a recoltat o mostră de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe DJ 205L în comuna Tulnici, poliţiştii l-au oprit pe Costel I., 26 ani, din comuna Vrîncioaia. Acesta conducea un moped neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere. La Slobozia Bradului, Ionel C., 29 ani, conducea un autoturism având autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din 19 noiembrie 2014. Pe DN 2N în comuna Dumitreşti, poliţiştii l-au tras pe dreapta pe Gabriel M., 27 ani., care conducea o autoutilitară având o concentraţie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Şi pe DN 2D, în Boloteşti, Relu-Adrian A., 22 ani, din comuna Nereju, conducea un autoturism, având o concentraţie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânarul a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Gică T., 50 ani, din oraş Mărăşeşti, se afla la volanul unei maşini pe strada Cuza Vodă din municipiul Focşani. Cu ocazia controlului a refuzat să se supună testării cu aparatul alcooltest. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.