Social

Destinul unui scriitor vrâncean, Liviu Ioan Stoiciu 65

Ziarul de Vrancea
3 feb 2015 1091 vizualizări
În cadrul programului „Conferinţele publice Athenaeum” Ateneul Popular „Mr.Gh.Pastia” organizează mâine, 13 februarie, de la ora 17,00, conferinţa cu tema „Destinul unui scriitor vrâncean, Liviu Ioan Stoiciu 65”.

Aceasta este o întâlnire dublu aniversară, deoarece scriitorul Liviu Ioan Stoiciu împlineşte luna aceasta 65 de ani şi totodată 35 de ani de la debutul editorial. Acesta s-a produs cu volumul de poezii „La fanion” care i-a adus premiul de debut al Uniunii Scriitorilor. „Ne vom mai bucura împreună şi de lansarea a două dintre volumele sale: volumul de debut, „La fanion”, ediţia a 2-a, apărut la Editura Marafet şi cel mai recent volum publicat în 2014 la editura Polirom, romanul „Vrăjmaş”, care vor fi prezentate de către scriitorul Corneliu Antoniu, preşedinte al Filialei USR Sud-Est”, după cum transmit reprezentanţii Ateneului Popular. Moderatorul întâlnirii este Valentin Gheorghiţă, directorul Ateneului. (M. V.)




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.