Social

Bolnavii îşi vor putea verifica datele medicale pe internet

Raluca Manolache
21 dec 2014 705 vizualizări
Acest lucru va fi posibil pentru pacienţii internaţi la spitalele Vidra, Adjud şi Dumbrăveni, unităţi incluse într-un proiect cu fonduri europene

Bolnavii îşi vor putea verifica datele medicale cu un singur click. Pacienţii care au trecut pe la spitalele din Vidra, Adjud şi Dumbrăveni vor avea ocazia să obţină de acasă, informaţiile cu privire la starea lor de sănătate prin accesarea “fişei de observaţie”. Acest lucru va fi posibil pentru că la nivelul celor trei spitale se implementează în această perioadă un sistem  informatic în cadrul proiectului “Sănătate în spitale”. Este vorba despre un proiect cu fonduri europene, coordonat de Spitalul de Boli Cronice Smeeni din judeţul Buzău, ce vizează creşterea calităţii actului medical şi al serviciilor medicale furnizate cetăţenilor din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, respectiv din judeţele Buzău şi Vrancea. În cadrul acestui proiect, se doreşte implementarea unui sistem informatic integrat care să asigure îmbunătăţirea suportului decizional privind starea de sănătate a pacienţilor şi evaluarea eficientă şi în timp real a stării de sănătate a cetăţenilor. Astfel, se doreşte şi dezvoltarea unui portal web, destinat accesării facile a informaţiilor cu caracter medical de interes pentru cetăţeni, care va creşte nivelul de informare a acestora. “Urmează să fie implementate mai multe module în cadrul acestui proiect european. Se va realiza şi un portal web unde pacienţii vor putea accesa fişa de observaţie proprie în baza unui cod personal, decontul de cheltuieli, toate examenele şi tratamentele efectuate în perioada în care au fost internaţi în spital”, a precizat Costel Negoescu, managerul Spitalului de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.