Social

Începe vaccinarea antigripală: primul venit, primul servit!

Raluca Manolache
21 nov 2014 550 vizualizări
Începe vaccinarea împotriva gripei. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vrancea a decis să distribuie primele 2.600 doze de vaccin împotriva gripei, ce au ajuns în judeţ, medicilor de familie pentru a fi demarată campania de imunizare a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Doctorii vor primi câte 50 doze de vaccin şi se va merge pe principiul primul venit, primul servit. Oficialii unităţii vor merge săptămâna viitoare la Bucureşti pentru a ridica alte 7.200 doze de vaccin astfel încât va demara şi campania de protejare împotriva gripei şi în rândul cadrelor medicale. Conform recomandărilor, vor putea beneficia de vaccin gratuit persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane şi gravidele. În această categorie vor intra şi medicii, cadrele sanitare medii şi personalul auxiliar, atât din spitale cât şi din unităţile sanitare ambulatoriu, inclusiv salariaţii instituţiilor de ocrotire şi ai unităţilor de bolnavi cronici, adulţii şi copiii din instituţiile de ocrotire socială, precum şi persoanele care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt. Mai sunt vizaţi şi bătrânii cu vârsta peste 65 de ani. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.