43 de cadre didactice pleacă în staţiuni cu bilete subvenţionate
43 de cadre didactice vrancene vor pleca în staţiuni, la odihnă şi tratament, cu bilete subvenţionate de stat. Deocamdată acesta este numărul cererilor depuse la SLI şi ulterior la Casa Judeţeană de Pensii de dascălii vranceni care doresc un astfel de bilet subvenţionat de stat. “Aceasta este prima tranşă de cereri şi cu siguranţă toate vor fi onorate pentru să sunt bilete în toate staţiunile. Colegii noştri au completat trei opţiuni, iar dacă prima nu poate fi onorată, cu siguranţă vor fi bilete pentru una dintre următoarele două”, ne-a declarat liderul local al SLI, învăţătorul Emil Tudor. Sindicatele din învăţămant au obţinut anul acesta subvenţionarea cu 50% a biletelor de tratament pentru cadrele didactice indiferent de salariul avut, fiind eliminată astfel condiţia impusă în ultimii trei ani potrivit căreia de astfel de bilete pot beneficia doar dascălii care primesc o leafă cel mult egală cu salariul mediu brut pe economie. Aceasta a fost posibilă în urma unui parteneriat pe care sindicatele din învăţămant l-au încheiat cu Casa Naţională de Pensii, care are mai multe locaţii în administrare. La nivelul judeţului Vranceaă au fost repartizate 200 de bilete care înseamnă 5% din numărul de membrii ai SLI. Solicitanţii depun cererile la SLI, împreună cu adeverinţa de salariat şi copie după actul de identitate, iar la ridicare biletului trebuie să prezinte şi recomandarea medicală pentru staţiunea solicitată. SLI este cel care depune cererile la Casa de Pensii cu cel puţin 40 de zile înainte de perioada solicitată. Biletele în staţiunile de tratament costă aproximativ 1.400 de lei pentru un sejur de 16 zile, mai puţin cu două zile faţă de anii anteriori. Cadrele didactice pot depune în continuare cereri la SLI pentru bilete subvenţionate de stat. (M. VLĂDESCU)