Social

Fapte bune... nu doar de sărbători! Cu ce fapte bune se mandresc vrancenii buni

Ziarul de Vrancea a făcut un sondaj de „fapte bune” printre caţiva vranceni cu iniţiativă şi cu performanţe, care ne-au arătat că dorinţa de a face bine celor din jurul lor nu s-a risipit printre necazuri u i-am întrebat care a fost cea mai bună faptă pe care au făcut-o, dar şi care a fost fapta bună de care s-au bucurat cel mai mult în viaţă, iar răspunsurile lor sunt surprinzătoare u „pentru ca RĂUL să nu ne copleşească, ar fi bine să ne concentrăm muniţia pentru a face BINE. Este cea mai ieftină terapie!”, este recomandarea graficianului Constantin Pavel

Sărbătorile de iarnă au trecut, însă atmosfera încărcată de solidaritate şi de înţelegere pentru semeni nu s-a estompat încă în totalitate şi trebuie să continue. Pentru că ne-am propus să începem anul într-o notă la fel de optimistă precum cea în care l-am terminat pe 2013 - prin „Ediţia veştilor bune”, care s-a dat ca painea caldă, îi cinstim astăzi pe caţiva făcători de bine şi beneficiari de fapte bune. I-am întrebat pe unii dintre oamenii care s-au remarcat în 2013 în judeţul nostru care a fost cea mai bună faptă pe care au făcut-o vreodată, dar şi care a fost fapta bună de care s-au bucurat cel mai mult în viaţă. Răspunsurile primite aduc speranţă pentru un 2014 luminos, arătand că vrancenii sunt încă în stare să-şi arate bunăvoinţa faţă de semeni. La cat mai multe fapte bune şi anul acesta!

„Un fost elev m-a făcut să plang cu un SMS!”

Profesoara Mihaela-Izabela Boncea ne-a povestit despre SMS-ul pe care l-a primit de la un elev şi pe care nu l-ar fi şters niciodată

Mihaela-Izabela Boncea, profesor Liceul Teoretic „Emil Botta” Adjud, organizator Balul Bobocilor: „Am jucat rolul unui Robin Hood civilizat: nu am luat, însă am apelat la copiii care au, ca să dăruiască şi colegilor lor nevoiaşi. Întâmplător am aflat la şcoală că, în rândurile elevilor, se află copii care nu au nici măcar curent electric acasă sau vin pe jos 25 km iarna, prin zăpadă, pentru că nu au bani de abonament. I-am învăţat pe copii că, în loc să facă schimb de cadouri între ei, dăruindu-şi pluşuri care vor sfârşi prăfuite în pod sau în beci, ar putea să facă o faptă bună şi să umple sacoşele la supermarket cu ce cred ei de cuviinţă: de la zahăr şi ulei, până la ciocolată şi cozonaci. De ce m-am bucurat? Un fost elev – Andrei Ilucă - m-a sunat să-mi spună că a luat la piloţi spaţiali al doilea datorită mie (diriginta şi mama lui îl îndrumaseră să nu încerce că nu ia, iar eu i-am spus că o să ia). Apoi, de ziua mea, în august, m-a făcut să plâng cu un simplu SMS în care scria cât de mult însemn eu pentru viitorul copiilor prin felul meu de a fi. Nu mă aşteptam decât să citesc la mulţi ani şi schemele clasice... Şi am plâns pentru că până atunci nu realizam aceste lucruri. Îmi pare rău că s-a stricat telefonul în care aveam mesajul, că de şters nu l-am şters niciodată. Îl reciteam şi prindeam putere când îmi era greu, jur! ”

Graficianul Constantin Pavel a fost beneficiarul unei fapte bune care i-a salvat viaţa: „Dacă un băiat - Gelu Stentel - n-ar fi avut curajul să înainteze pe gheaţa subţire şi să mă scoată la suprafaţă, acum aş fi făcut caricaturi pe undeva pe la vreun ziar din cer”.

Constantin Pavel, unul dintre cei mai importanţi caricaturişti din Romania, premiat la nenumărate competiţii internaţionale: „Îmi amintesc, cu recunoştinţă, o faptă bună de care, sunt sigur că o să mă credeţi, m-am bucurat. Aveam vreo opt ani cand, împreună cu alţi copii, ne dădeam pe gheaţă pe un iaz. Dintr-un exces de vitejie, am avansat într-o zonă cu gheaţă subţire. S-a spart gheaţa, am căzut în apă ca într-o copcă, reuşind să mă agăţ cu bărbia şi mainile de marginea gheţii. Dacă un băiat (Gelu Stentel) n-ar fi avut curajul să înainteze pe gheaţa subţire şi să mă scoată la suprafaţă, acum aş fi făcut caricaturi pe undeva pe la vreun ziar din cer. Mi-ar plăcea enorm să-l întalnesc pe Gelu. La fapte bune personale, îmi amintesc că eram la Lepşa şi am auzit, vreo trei nopţi la rand, un fel de scancet lătrat al unui caine. Mi-am închipuit că e un lătrat normal, de noapte. Cand m-am dus să iau apă de izvor de la poala muntelui, am auzit iar acel lătrat. Venea de undeva de sus, de printre copaci. Am urcat cam o sută de metri, pe o pantă de vreo 70 de grade şi, după tulpina unui copac, am găsit un căţel. Un individ cu mintea bolnavă îi băgase pe cap un fel de cutie de conservă. Am reuşit să-i eliberez capul şi să-l cobor. Primul lucru pe care l-a facut a fost acela de a se repezi să bea apă de la izvor. Pentru ca RĂUL să nu ne copleşească, ar fi bine să ne concentrăm muniţia pentru a face BINE. Este cea mai ieftină terapie pentru a ne simţi bine!”

„Eu cred în minuni şi în oameni”, spune profesoara Alina-Elena Zoltan

Alina-Elena Zoltan, profesor Liceul Teoretic „Emil Botta”, Adjud, profesor coordonator al elevului Vlad Munteanu, clasat pe locul I în acest an la olimpiada internaţională de limbă şi literatură română: „Împreună cu o fostă clasă de liceu, în calitate de diriginte, am cumpărat pentru toţi copiii instituţionalizaţi la Păuneşti, cu prilejul unui Crăciun, încălţăminte. Pentru mine, fapte bune au fost o vorbă bună spusă la timp, un gest mic, un ajutor concret. M-am bucurat de dragostea părinţilor, a fraţilor, a copiilor, a prietenilor. Eu cred în minuni şi în oameni, în bucuria Crăciunului. Din acest punct de vedere, mi-ar plăcea să fie Crăciun în fiecare zi.”

„Aplauzele, cel mai frumos dar”

„Cand eşti pensionar şi primeşti un mesaj de la un ziarist, semn că nu eşti uitat, iată o faptă bună de care m-am bucurat cu toată fiinţa mea!””, ne-a spus Ioan Constantinescu

Ioan Constantinescu, regizor, actor local şi coordonator al Trupei Mici de Actori de la Teatrul „Maior Ghe. Pastia”: „Cea mai mare faptă bună pe care am făcut-o a fost şi este Trupa Mică de Actori, în care copiii iubitori de teatru învaţă ce este teatrul şi joacă, iar cea de care m-am bucurat cel mai mult este spectacolul de teatru pentru copii. Energia pozitivă care explodează într-un spectacol cu şi pentru copii nu poate fi explicată. Este sublimă! Atunci cand joc pentru copii, primesc cel mai frumos dar – aplauzele manuţelor lor, zambetul lor, strigătul de dezaprobare pentru faptele rele ale personajului negativ interpretat. Şi ar mai fi ceva: cand eşti pensionar şi primeşti un mesaj de la un ziarist, semn că nu eşti uitat, iată o faptă bună de care m-am bucurat cu toată fiinţa mea!”

„Capacitatea de a empatiza poate genera multe fapte bune”, spune olimpicul Vlad Munteanu, elev la Liceul Teoretic „Emil Botta”

Vlad Munteanu, elev la Liceul Teoretic „Emil Botta”, clasat pe locul I în 2013 la olimpiada internaţională de limbă şi literatură română: „Cred că faptele bune de care ne bucurăm sunt continue. Se întamplă în fiecare zi, poate nu ne dăm seama, dar sunt acolo. Cred că o faptă bună de care eu mă bucur în mod special e că există mereu oameni dispuşi să te asculte, să treacă dincolo de aparenţe – pozitive sau negative – şi să sondeze în fiinţa ta. Referitor la faptele bune personale, cineva mi-a zis odată că cea mai mare calitate a mea, deşi eu o negam, e empatia. Şi chiar cred că poate fi considerată ca atare o faptă bună - deşi e doar capacitatea de înţelegere a altora pentru unii. La urma urmei, îţi permite să faci o faptă bună oricand, să asculţi pe cineva şi, ce mi se pare mai important, să-l înţelegi, să-ţi pese şi să arăţi lucru ăsta.”

George Catrinescu, antrenor de atletism, are un club sportiv unde antrenează elevii gratis: „Cea mai bună faptă pe care am făcut-o este reuşita de a înfiinţa un Club Sportiv Atletic în Adjud. Fapta de care m-am bucurat cel mai mult? Căderea regimului Ceauşescu!”

„Poate că fapta mea bună este de a nu fi făcut fapte rele”

„Ar trebui să facem zi de zi o faptă bună!”, spune maratonistul Ilie Roşu

Ilie Roşu, maratonist, originar din Adjudu-Vechi, aleargă în toate competiţiile cu steagul României în mână: „Cea mai bună faptă a mea a fost Maratonul Reîntregirii Neamului Romanesc, de la Alba-Iulia, ediţia a treia. La fiecare maraton organizat, caştig noi prieteni, dar, în acelaşi timp, pierd prieteni. Nu-i uşor să treci prin asta! Ar trebui să facem zi de zi o faptă bună! Cea mai bună faptă de care m-am bucurat au fost cele două ştafete de copii din judeţul Alba, care au alergat pe traseul maratonului, ducand fiecare cate un tricolor şi salvand Maratonul Reîntregirii Neamului Romanesc. Acei copii, cu cele două ştafete, ne-au salvat. Ei au fost îngerii pe care ni i-a trimis Dumnezeu. Nici nu ştiu cum să le mulţumesc!”


Rareş Chinescu, cititor şi colaborator Ziarul de Vrancea: „M-am gandit... şi m-am gandit... şi m-am gandit... Şi am ajuns la concluzia că n-am făcut nici o faptă bună care să merite a fi menţionată. Cam jenant... Chiar mă gandesc ce voi spune la Porţile Raiului, cand Sf. Petru mă va lua la întrebări. N-am salvat pe nimeni de la moarte, n-am descoperit vindecări miraculoase, n-am îmbunătăţit viaţa semenilor mei prin ştiinţă sau politică. Poate că fapta mea bună este de a nu fi făcut fapte rele. De a fi un om pur şi simplu, la locul lui. Totuşi, gandindu-mă că familia mea, prietenii mei se simt bine cu mine, poate că fapta mea cea mai bună este simplul fapt că exist. Iar simplul fapt că cei la care ţin există este fapta cea mai bună care mi s-a întamplat vreodată. Să ne gandim la asta în fiecare zi!”

Andra Alexă, studentă la Academia de Studii Economice, Bucureşti, originară din Adjud: „Nu îmi place să ţin evidenţa faptelor bune pe care le-am făcut, ci a celor care mi-au fost făcute. Recent, lucrul care mi-a adus cea mai mare satisfacţie a fost implicarea în proiectul Academia Speranţei, proiect SISC, de la Academia de Studii Economice din Bucureşti, unde am strans bani pentru un coleg de-al nostru din Facultatea de Cibernetică; el a avut o tumoră pe creier şi avea nevoie de ajutor. În urma intervenţiei chirurgicale, a rămas cu diabet insipid, iar noi am reuşit să strangem bani să-i plătim deplasarea în Germania ca să-şi facă acolo un set de analize. Cea mai bună faptă de care m-am bucurat a fost ajutorul unei persoane care, ulterior, a devenit un om deosebit. Este vorba despre mama mea din America, doamna Susan Tibbitt, care, în Virginia Beach, m-a cules de pe stradă şi m-a ajutat enorm în primele mele zile în SUA. Am rămas, apoi, la ea în casă, unde, împreună cu alţi studenţi, am avut o vară de neuitat.”


Material coordonat de Alina-Elena VASILIU

---