Politică

VIDEO | Umilința pe care Ludovic Orban și-a jurat să i-o plătească baronului Marian Oprișan

Ziarul de Vrancea
4 aug 2021 7673 vizualizări

Prezent duminică la Conferința Județeană de alegeri a organizației PNL Vrancea, Ludovic Orban, președintele PNL în funcție, a vorbit despre „umilinţa” pe care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprișan, a adus-o Partidului Naţional Liberal la celebrarea Centenarului, când nu a permis delegaţiei liberale să depună o coroană de flori.

„Credeţi-mă că mi-am jurat că nu mă voi lăsa până când nu voi îndepărta această umilinţă, care nu a fost o umilinţă la care am fost supus eu, ca preşedinte al PNL, a fost o umilinţă a întregului partid, condusă de un neisprăvit care a crezut că poate să îşi bată joc de toată istoria PNL”, le-a transmis Orban colegilor din PNL Vrancea.

În discursul său din conferinţa de alegeri a PNL Vrancea, Ludovic Orban i-a felicitat pe cei prezenţi pentru victoria de la alegerile locale de anul trecut, el criticându-l în termeni duri pe liderul social-democrat Marian Oprişan, la adresa căruia a folosit termeni precum „satrap” sau „neisprăvit”.

„Nu vă daţi seama ce bucurie a fost pentru mine că aţi câştigat alegerile locale şi că aţi eliberat judeţul Vrancea după o dictatură de 20 de ani de un satrap PSD-ist care a ţinut judeţul în umilinţă, supunere, sărăcie, care îi juca pe toţi pe degete, care şi-a bătut joc efectiv de acest judeţ. Sigur că a fost importantă victoria de la Iaşi. În capitala Moldovei. (...)

Această victorie dă şansa Vrancei la dezvoltare, această victorie dă şansa fiecărui locuitor din judeţul Vrancea la demnitate, la respectarea drepturilor, la şansa de a putea reuşi în viaţă cu o administraţie care nu este preocupată să calce în picioare oponenţii, ci este o administraţie care este preocupată să aducă investiţii, să creeze locuri de muncă, să dezvolte infrastructura, să dezvolte cu adevărat judeţul Vrancea, aşa cum merită fiecare vrâncean”, a afirmat liderul PNL duminică.

El a făcut referire la momentul în care Oprişan nu a permis delegaţiei PNL să depună o coroană cu flori la Mausoleul de la Mărăşeşti.

„Această bucurie este cu atât mai mare cu cât Oprişan a produs o umilinţă PNL peste care eu nu am putut să trec. La sărbătorirea Centenarului, Oprişan nu a permis conducerii PNL să depună o coroană de flori. A trebuit să trecem de SPP-işti, să trecem de toate barajele ca să putem să onorăm noi, Partidul Naţional Liberal, care a făcut istoria modernă, să putem să onorăm Centenarul la Mausoleu. Credeţi-mă că mi-am jurat că nu mă voi lăsa până când nu voi îndepărta această umilinţă, care nu a fost o umilinţă la care am fost supus eu, ca preşedinte al PNL, a fost o umilinţă a întregului partid, condusă de un neisprăvit care a crezut că poate să îşi bată joc de toată istoria PNL. Din cauza aceasta, felicitări, sunteţi o echipă care aţi redat demnitatea şi şansa la dezvoltare în judeţul Vrancea!”, a mai afirmat Ludovic Orban.

La conferinţa de alegeri a PNL Vrancea, Orban a fost aplaudat, numele său fiind scandat de către membrii organizaţiei care îl susţine pentru un nou mandat de preşedinte al PNL.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.