Politică

Rectificare pentru drumuri și Muzeul Vrancei la Consiliul Județean Vrancea

Mihai Boicu
12 aug 2018 1866 vizualizări

Consilierii județeni vor discuta la ședința de marți o rectificare a bugetului Consiliului Județean, ca urmare a primirii unor sume de bani pentru drumuri și pentru a aloca o sumă suplimentară Muzeului Vrancei pentru achiziția unui autoturism. 

Guvernul a alocat CJ suma de 270.000 lei pentru refacerea infrastructurii rutiere care a fost afectată de ploile din lunile iunie și iulie. De asemenea, CJ mai propune și alte schimbări în ceea ce privește fondurile pentru drumuri. Astfel, se propune suplimentarea cu 269.000 lei a sumelor pentru trei drumuri: 83.000 pentru modernizarea DJ 205 P între Ivăncești – Făurei, Precistanu – Balta Raței – Mircești și DJ 204 D – Mândrești – DJ 23, 77.000 lei pentru modernizarea DJ 204 E între Mirceștii Noi – Ciușlea – Străjescu – Doaga – DN 24, 66.000 lei pentru modernizarea 205 H între E85 – Domnești Târg – Domnești Sat – Pufești – Ciorani – Călimănești – Pădureni – E85 și 43.000 lei pentru modernizarea DJ 205 E între limită județ Galați – Ciușlea – Răchitosu – E85. Pe de altă parte, se retrag bani de la două investiții. Obiectivul ”Consolidare și reabilitare pod din beton armat pe DJ 205D, peste pârâul Tulburea la Paltin” va rămâne fără 169.000 lei, iar podul de pe DJ 205D, peste pârâul Olari, la Paltin, fără 100.000 lei. Direcția Tehnică și Investiții din CJ propune suplimentarea cu 95.000 lei a sumelor pentru cele cinci proiecte de modernizare a unor drumuri județene depuse la finanțare prin POR 2014 – 2020. Muzeul Vrancei a solicitat să-i fie suplimentat cu 3000 lei bugetul necesar pentru achiziționarea unui autoturism Dacia Dokker Explorer, deoarece suma prevăzută inițial, de 60.000 de lei, nu a fost suficientă. (M. B.)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.