Politică

Nicu Tănase: “Oprişan să ne lase cu prosteala”

Iulia Crețu
29 iun 2015 1675 vizualizări
PMP Vrancea l-a luat peste picior pe Marian Oprişan, preşedintele CJ Vrancea, care a declarat că se va ocupa “personal” ca Focşaniul să arate bine, acum, înainte cu un an de alegerile locale şi parlamentare

În cadrul unei conferinţe de presă, Nicu Tănase, preşedintele PMP Vrancea, a declarat că PSD şi baronul Oprişan au avut timp 20 de ani, de când guvernează la nivel local, să pună la punct municipiul reşedinţă şi întreg judeţul. Tănase a folosit un limbaj colorat pentru a-i transmite lui Oprişan că i-ar duce, iarăşi, pe oameni cu zăhărelul, în scop electoral. “Marian Oprişan a început campania electorală, declară că se ocupă el de toate, dar eu mă întreb de ce nu a făcut până acum?Probabil va veni cu o hartă şi desenează şi autostrada, mai asfaltează o stradă, mi se pare o glumă proastă ce face. Piaţa Unirii este reparată an de an, în Sud lucrează o firmă în insolvenţă, nu mai înţeleg nimic, poate va înţelege DNA-ul. Este o prosteală ce face, m-a scos din sărite! Vine cu altă gogoaşă, va veni iar cu teme precum autostrada şi aeroportul”, a spus Nicu Tănase, după şedinţa internă a PMP de sâmbătă. (I. CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Catre TIGAIA lui Ghita !, acum 3244 zile, 8 ore, 45 minute, 28 secunde
Deci pentru ce doi comentatri PSD-ist cine nu fura sunt "COATE GOALE" iar voi sunteti "GOI LA CREIER " Vai de capul vostru ! DE aceia am ajuns unde am ajuns! Voi sunteti tigaia lui citeste integral
Nelu, acum 3244 zile, 15 ore, 58 minute, 35 secunde
Catre comentatorii de mai sus-voi cu ce ati contribuit la dezvoltarea societatii !!???? Cu gargara si jigniri !? Asa ca nu mai papati de ala dulce !
????, acum 3245 zile, 1 ora, 57 minute, 24 secunde
Mai exista PMP? El , adica Tanase si un fost colaborator al lui Oprisan, un bilbiit, Stelescu. Ei se vor poloticienii de viitor, vai mama lor de coate goale si neingrijiti.
lars, acum 3245 zile, 3 ore, 44 minute, 41 secunde
DACA SCAPA DE PUSCARIE LA RECURS,SE VA INTOARCE IN VRANCEA CA UN MARE TARTOR,IAR VOI ASTIA DE LA PMP(credeam ca s-a desfiintat),PNL,PDL SI ALTE CIUDATENII O SA-I PUPATI DREAPTA CA NISTE SLUGI!NU-L citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.