Vrancea culturală îndoliată GHEORGHE ISTRATE (1940-2017)
Sâmbătă, 2 septembrie 2017, s-a strămutat la cele veşnice poetul Gheorghe Istrate, cel cununat cu Vrancea, naş spiritual fiindu-i Dumitru Pricop, aici, pe pământ şi în eternitate: i-a încreştinat copiii, iar pe el ni l-a redat pentru totdeauna.
De la Alexandru Vlahuţă, nimeni n-a scris mai frumos şi mai adevărat despre Vrancea şi oamenii ei ca Gheorghiţă Istrate: ”A scrie despre Vrancea este o onoare care intimidează verbul şi, deopotrivă, peniţa. Vrancea este o stare de dor a celor care doresc să contemple eternităţi, pentru că ea este, cu adevărat, o eternitate: vie, activă şi tonică, al cărei puls răzbate din inima munţilor, din istoria şi tradiţiile care au personalizat-o în armonia neamului şi a lumii”.
La 2 martie 2011 când s-a lansat antologia ,,Gheorghe Istrate – Dialog cu invizibilul, scrisori către irealitate, 101 poeme”, ultima antologie de autor, refuzată de Uniunea scriitorilor şi de Academia Română, dar tipărită de Asociaţia Personalului Didactic ,,Simion Mehedinţi” din Focşani, Gheorghiţă Istrate , cu glasul lui cald şi calm, dar hotărât spunea: ,,Extazia mea pentru Vrancea a fost iniţiată de Dumnezeu, acum o jumătate de secol, când eram exmatriculat din facultate, şi-am ajuns impiegat de mişcare CFR la Suraia.Vrancea pentru mine, ca buzoian, a fost un al doilea destin, o patrie începută în copilărie, dar cucerită abia în adolescenţă… Mă prezint astăzi în faţa Dvs. lamentabil: un om sfâşiat de întrebările morţii.Eu nu sunt decât un mirean mic, cât o ridicătură de sprânceană în care au încăput Mitică Pricop, Ion Panait, Ghiniţă, Siru, Paraschiv, Fotea, Muscalu, Deşliu, Olteanu şi toţi ceilalţi, dar în care încap şi viii – poeţii şi cărturarii de astăzi ai Vrancei mele interioare. Nu vă pot spune cât de înălţător este să vorbeşti astăzi cu un titan precum acad. Valeriu D. Cotea – cer al fermentaţiei văzduhului, al fozosintezei viţei de vie, lângă eminentul universitar Gheorghiţă Geană – admirator al geniului cărţilor, lângă mirabilul Costică Neagu, Valeriu Anghel, Colea Pricop, sub mustaţa lui Paul Spirescu, Dinutz, Mocanu, Tăicuţu, Botez, Culiţă Uşurelu, Denciu, Moscu, Virgil Panait, Gheorghiţă Neagu, doamnele Oproescu, Vârtosu etc. Îmi cer iertare pentru toată această spovedanie. Chiar şi după moarte, poeţii poartă după ei o purpură imperială care nu-şi usucă niciodată slava”.
Îţi mulţumim pentru cuvintele pline de apreciere şi încurajare la adresa Vrancei şi a oamenilor ei. Cu tine se încheie trioul imperial - Dumitru (Mitică) Pricop, Ion Panait, Gheorghe (Gheorghiţă) Istrate - al poeziei naţionale de sorginte vrânceană.
Dumnezeu să te aibă în pază şi să te aşeze de-a dreapta Lui. Dumitru şi Ion să te întâmpine la Poarta Raiului, iar tu să le declami poezia Ritual (Doamne iar mi se întâmplă) Doamne iar mi se întâmplă/ să stăm tâmplă lângă tâmplă/ năduşeala Ta divină/ mă-nlumină în lumină// vorba Ta e carnea lumii/ lunecă prin ea postumii:/ nenăscuţii, visătorii din bisericile florii…
Pomenire şi pietate eternă!
Costică NEAGU
