Educație

Toamna Culturală Adjudeană a împlinit 40 de ani

Romeo-Valentin MUSCĂ
31 oct 2017 1885 vizualizări

Evenimentul se organizează în fiecare toamnă, în jurul zilei de „Sf. Dimitrie”, patronul spiritual al municipiului.La ediția 2017, pe lângă manifestările caracteristice, scriitorului Paul Spirescu i-a fost acordat titlul de cetățean de onoare al Adjudului

Casa de Cultură „Tudor Vornicu” din Adjud a organizat în acest an a  XL-a ediția a celei mai longevive manifestări culturale din Vrancea, un eveniment care marchează în fiecare an viețile celor care trăiesc în municipiul dintre Trotuș și Siret. Manifestarea coincide an de an cu ziua Sfântului Dimitrie, patronul spiritual al localității. De aceea, manifestările cultural-artistice se îmbină cu cele spiritual și, religioase. „Anul acesta, Toamna Adjudeană a împlinit 40 de ani. E mult, e puțin, nu noi facem aprecieri, ci cetățenii din Adjud. Am început această manifestare în 1976 și cu excepția anului 1990 când unii din conducerea de atunci a județului ne-au sugerat să nu o organizăm pentru că este o manifestare comunistă, în fiecare toamnă invităm în localitate scriitori, ansambluri folclorice, teatre de revistă și comedie și formații artistice pentru a celebra cultura sub toate aspectele. În acest context au venit la Adjud de-a lungul anilor cei mai mari actori români, de la George Mihăiță și Horațiu Mălăiele, la Florin Piersic și Amza Pellea. Dintre formații, dacă amintesc Ansamblul «Rapsodia Română» și Ansamblul «Ciprian Porumbescu» vă faceți o imagine despre ce înseamnă acest moment în viața municipiului.  Nu mai spun de spectacolele lui Tudor Gheorghe sau despre prezența Angelei Gheorghiu pe scena din Adjud înainte de 1989 când era o mică speranță”, ne-a spus porf. Ion Catană, directorul Casei de Cultură.

 

Paul Spirescu, cetățean de onoare al Adjudului

 

Pe lângă spectacolul susținut de Ansamblul Folcloric „Țara Vrancei” din Focșani și celelalte momente cultural-artistice, această ediție aniversară a fost încununată cu un moment plin de sensibilitate, prin care autoritățile au dorit să onoreze breasla scriitorilor și profesorilor adjudeni. În ședința Consiliului Local de joi, 26 octombrie, aleșii locali au votat acordarea  titlului de cetățean de onoare al Municipiului Adjud, scriitorului Paul Spirescu, iar sâmbătă, într-un cadru solemn i-a fost decernat acest titlu.

„După cum știți, la Adjud, Școala este pe primul plan. Faptul că și în acest an am propus acordatea titlului de cetățean de onoare unui dascăl, mai precis profesorului Paul Spirescu, nu este întâmplător. Majoritatea cetățenilor de onoare ai Adjudului sunt profesori și mă refer aici la domnii Adrian Botez, Constantin Frosin și Stan Lascăr. Chiar Liviu Ioan Stoiciu are o profesie legată de lumea cărților. Cinstind un profesor, onorăm de fapt școala și arătăm comunității că lucrul cel mai important este educația. În plus, domnul Spirescu este un pamfletar și mai ales un poet cu har. Prezența colegilor scriitori, veniți din mai multe județe, confirmă acest lucru”, ne-a spus ing. Constantin Armencea, primarul Municipiului Adjud. Cu această ocazie a fost lansat volumul „Trepte” (ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2017). Felicitări scriitorului Paul Spirescu, directorului Casei de Cultură și autorităților locale, la a XL-a aniversare a Toamnei Culturale Adjudene! (Valentin MUSCĂ)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.