Educație

Revedere după 55 de ani de la terminarea Liceului Unirea

Mihaela Vlădescu
14 iun 2018 5856 vizualizări

Printre cei prezenti Laurentiu Veber, Emilian Diaconu si Mihai Ionescu.

Absolvenții generației 1959-1963 a Liceului Unirea, astăzi Colegiul Național Unirea, s-au întalnit miercuri în aula unității de învățămant preuniversitar, rememorand anii adolescenței. Printre cei care au absolvit liceul în 1963 se află consilierii  Laurențiu Veber și Emilian Diaconu, profesorul Florin Roman, economistul Mihai Ionescu, acesta din urmă fiind și coordonatorul unui volum  intitulat "Întalnire jubiliară  a uniriștilor de la "Mica Universitate" în anul Centenarului Marii Uniri", ce conține scrieri ale generației 1959-1963 și fotografii de la reuniunile de după absolvire. De altfel, Mihai Ionescu, care este președintele Asociației Economiștilor din Romania, a fost ajutat în realizarea volumului de istoricul și scriitorul Jan Pavel. 120 de absolvenți au fost în anul 1963 ai Liceului Unirea, în prezent o treime dintre aceștia fiind trecuți la cele veșnice, iar dintre profesorii de atunci doar doi mai sunt în viață. S-a ascultat Gaudeamus, s-a ascultat de asemenea actualul imn al Colegiului Unirea, s-a ținut un moment de reculegere în memoria celor decedați și s-a vorbit despre evoluția liceului de-a lungul anilor. La propunerea lui Mihai Ionescu, asociația colegiului, care gestionează activitatea culturală a CNU, va fi sprijinită cu o sumă de bani, după posibilitățile fiecăruia, și de asemenea, s-a propus instituirea unui fond al speranței pentru colegii care se sting. Cinci dintre exemplarele volumului apărut cu ocazia întalnirii de 55 de ani de la absolvirea liceului au fost donate bibliotecii CNU pentru că "așa se scrie istoria, de către cei care au trăit cu adevărat". Actualul director al CNU le-a urat bun venit în școala pe care au absolvit-o, "o școală care nu este altceva decat suma valorilor elevilor ei. " Cornel Noană a vorbit despre grupul select în care se află CNU de cațiva ani, la această unitate fiind admiși elevii cu rezultate foarte bune la examenele naționale. După fotografia de grup, absolvenții promoției 1963 a Liceului Unirea s-au fotografiat și în Piața Unirii, apoi s-au retras la unul dintre restaurantele din municipiu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.