Nouă candidaturi pentru posturile de director de şcoală vacante de luna viitoare
Două unităţi de învăţământ au câte doi candidaţi pe post
Nouă cadre didactice şi-au exprimat intenţia la IŞJ de a ocupa funcţiile de director de şcoală vacante de la 1 septembrie 2017. Miercuri, 17 august, a fost ultima zi în care cadrele didactice şi-au putut exprima în scris opţiunile. În total, pentru cele 11 posturi de director şi director adjunct vacante de la 1 septembrie sunt depuse la IŞJ 9 candidaturi, două dintre acestea pentru aceeaşi funcţie de conducere.
Astfel, pentru funcţia de director al Şcolii Gimnaziale Angela Gheorghiu Adjud candidează Gheorghe Balcan şi Virgil Gheorghiu, iar pentru cea de director al Şcolii Gimnaziale Măicăneşi – Mihaela Alexandrina Pascu şi Gabriela Scutaru. Alte cinci unităţi de învăţământ au câte un candidat pentru funcţiile de conducere: Constantin Trandafir – la Şcoala Gimnazială Coteşti, Camelia Ciorăscu - la Şcoala Gimnazială Orejiţa, Valerica Lera – la Şcoala Gimnazială Poiana Cristei, Daniela Anişoara Hriscu – la Şcoala Gimnazială Slobozia Ciorăşti şi Iulian Tăbăcaru – la Şcoala Gimnazială Homocea. Pentru funcţiile de conducere din patru unităţi de învăţământ nu a fost depusă nicio opţiune. Este vorba de funcţiile de director de la Liceul Tehnologic Odobeşti şi Şcoala Gimnazială Popeşti şi de director adjunct de la Liceul Teoretic “Ioan Slavici” Panciu şi Şcoala Gimnazială Sihlea. Posturile de conducere au fost scoase la concurs în această vară, însă pentru unele nu au fost candidați, iar pentru altele candidații nu au promovat. În prezent posturile sunt ocupate cu delegație până la data de 31 august 2017, vacantându-se de la 1 septembrie. Pentru numirea prin detaşare în interesul învăţământului într-o funcţie de director sau director adjunct, cadrele didactice interesate vor susţine, în perioada 21- 22 august 2017, un interviu în faţa unei comisii constituite din trei membri ai CA al IŞJ. În cadrul interviului, potrivit unei note a MENCŞ, candidaţii vor prezenta planul operaţional pentru anul şcolar 2017-2018 al unităţii de învăţământ pentru care şi-au exprimat opţiunea şi le vor fi testate cunoştinţele privind legislaţia şcolară raportată la nivelul şi specificul unităţii de învăţământ pentru care au optat. Durata interviului este de cel mult 20 de minute, iar punctajul minim de promovare este 21 puncte din 30 posibile. (M. V.)