Educație

Vrancea, în topul judeţelor cu sesizări la Telefonul Copilului

Raluca Manolache
11 iul 2013 1446 vizualizări
“Există tot mai mulţi copii în România privaţi de adăpost, hrană şi educaţie, iar acest fapt ne este prezentat în fiecare zi la celălalt capăt al firului”, spune Cătălina Florea, director la Asociaţia Telefonul Copilului

La Telefonul Copilului se aud tot mai des strigăte de ajutor din partea copiilor. Vrancea se află în topul judeţelor cu cele mai multe apeluri primite în prima jumătate a acestui an. Conform unui comunicat de presă al Asociaţiei Telefonului Copilului, în ceea ce priveşte repartizarea pe judeţe, cele mai multe cazuri au fost înregistrate din judeţele Buzău, Constanţa, Iaşi, Teleorman, Olt, Vrancea, Valcea, Prahova, iar cele mai puţine au fost sesizate din judeţele Sălaj, Harghita, Tulcea, Alba, Covasna, Satu Mare, Bihor, Bistriţa-Năsăud. Astfel, în primele 6 luni ale anului în curs, 51.059 de apeluri au fost înregistrate la 116 111, dintre acestea 2.569 de cazuri au necesitat şi intervenţia instituţiilor abilitate pe de o parte, iar pe de altă parte consilierea şi monitorizarea continuă a specialiştilor Asociaţiei Telefonul Copilului. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, baza de date a Asociaţiei Telefonul Copilului arată o creştere de 23,21% a numărului cazurilor de abuz asupra copilului semnalate. “Linia telefonică gratuită destinată copiilor 116 111 reprezintă un mecanism important de monitorizare a problemelor cu care se confruntă aceştia, fiind singurul instrument pe care copiii îl au la dispoziţie pentru a se exprima în deplină confidenţialitate. Ceea ce este îngrijorător este faptul că există tot mai mulţi copii în România privaţi de adăpost, hrană şi educaţie, iar acest fapt ne este prezentat în fiecare zi la celălalt capăt al firului. Aşadar numărul tot mai mare al copiilor vulnerabili cu care comunicăm la telefonul copilului 116 111 reprezintă un fenomen pe care îl aducem cu transparenţă în atenţia familiilor şi a instituţiilor statului, care trebuie să facă din asigurarea îndeplinirii drepturilor copilului o prioritate. Eşecul în protejarea copiilor faţă de nenumarate ameninţări la care sunt expuşi mereu va avea un impact negativ major asupra dezvoltării lor şi a societăţii în viitor”, a declarat Cătălina Florea, director executiv Asociaţia Telefonul Copilului.

Telefonul Copilului: 116 111

Telefonul Copilului - 116111  - este  disponibil 7 zile din 7, între orele 08:00 - 00:00 şi este apelabil gratuit în reţelele Romtelecom şi Cosmote, fără prefix. Anul acesta, principalele probleme semnalate de copii au fost din “spectrul problemelor de ordin psihologic. Nevoia de comunicare, neînţelegerile cu părinţii sau relaţia deficitară copil - părinţi reprezintă un procentaj de 67,22% din numărul total al apelurilor copiilor către linia telefonică dedicată. Conform datelor centralizate de Asociaţia Telefonul Copilului la nivelul serviciului 116 111: depresia, tulburările de comportament, gândurile suicidale, automutilarea reprezintă un procentaj de 30,27% din numărul apelurilor copiilor, principalele cauze identificate pe parcursul consilierii fiind următoarele - lipsa părinţilor (părinţi plecaţi în străinătate), neînţelegeri cu părinţii, abuzul fizic şi neglijarea în familie, decesul părinţilor, probleme sentimentale, nu în ultimul rand “bullying”, fenomen existent atât în mediul şcolar, cât şi în mediul online”, spun oficialii Asociaţiei. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.