Educație

Sesiune de transferuri la CNC şi CNU

Ziarul de Vrancea
29 iul 2015 955 vizualizări
CNC nu organizează testări pentru proprii elevi care vor să-şi schimbe specializarea

Elevii care doresc să studieze la Colegiul Naţional “Cuza” pot participa la sesiunea de transferuri pe care unitatea de învăţământ o organizează. Cererile de transfer se depun la secretariatul colegiului în perioada 24-28 august, între orele 9,00 – 15,00. Elevii care doresc să se transfere de la o altă unitate de învăţământ la CNC, de la o specializare la alta, vor susţine testări în funcţie de specializarea pentru care optează astfel: pentru specializările matematică - informatică şi ştiinţele naturii o probă scrisă la matematică, timp de lucru de 90 minute, iar pentru specializările filologie şi ştiinţe sociale – probă scrisă la limba română, timp de lucru de 90 minute. La clasele de gimnaziu testarea va fi susţinută la disciplinele limba română şi matematică, timpul de lucru fiind de 60 minute pentru fiecare disciplină. Nota minimă acceptată pentru promovarea testărilor este 7,00, iar media la purtare minim 9,00. Elevii Colegiului “Cuza” care se transferă de la o specializare la alta în cadrul liceului nu susţin testări. În perioada următoare CNC anunţă că va publica pe site-ul unităţii modelele de subiecte pentru testări. Colegiul a stabilit şi câteva criteriide selecţie: opţiunea elevului scrisă pe cerere şi media obţinută la testare. În caz de medii egale, departajarea se face după media de absolvire a ultimei clase. “Elevii CNAIC au prioritate în alegerea clasei pentru care optează”, anunţă reprezentanţii colegiului. Şi Colegiul “Unirea” organizează sesiune de transferuri, cererile depunându-se la secretariatul unităţii până pe 26 august inclusiv. Diferenţele şi testările sunt programate în perioada 31 august – 3 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 4 septembrie 2015. “Elevii din alte şcoli care vor să se transfere la Colegiul Naţional “Unirea” vor susţine teste (admis – respins) în funcţie de profilul şi clasa la care solicită transferul (matematică, informatică, chimie, biologie, limba şi literatura romană, limbă străină, istorie). Condiţia ca media la purtare să fie 10 este eliminatorie”, se arată pe site-ul CNU. (M. V.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Abc, acum 859 zile, 6 ore, 59 minute, 46 secunde
La Colegiul National Unirea, elevii care vor sa se transfere de la o specializare la alta in cadrul liceului susțin examenul de diferențe?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.